Ana și Ioan Tăut din Breb fac cojoace. Grație celor de la Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale ”Liviu Borlan” Maramureş intrăm și noi tiptil în atelierul celor doi.
Soții Tăut își îmbracă în strai de sărbătoare atât consătenii, cât și pe cei ce vin de te miri unde să își comande un cojocel. Tradițional. Și să nu credeți, și la cojoace există o modă sau alta, care dictează materialul, culorile, accesoriile etc. Detaliile vin în materialul ”Tradiții din Breb”, Colecția Corina Isabella Csiszar, Florin Avram, din ”Memoria Ethnologica”: ”Tăte cojoacele să făceau roșii ori mai închis ori mai spre rozosin. La fete să face altfel, sus să pun prime negre din care să fac cușmele, de acele crețe. La bărbați să tivește cu piele sau cu lac. La fete să puneu prime late de vo două jedite”.
Asta până moda impune altceva: ”Unu din Șugătag, Nicoară a Ciotului, el nu știu de pe unde o înființat moda în Maramureș. Că s-o făcut și aici până atunci cojoace di cele pă ptele, dar el nu știu de pe unde o adus modelu iesta și o pus oglinzi. Noi am pus și între ciupti oglinzi. Și puneam bumbuști pă tot locu”, arată sursa citată.
Unele schimbări, însă, nu au fost dictate de capriciile modei, ci de realitatea din sat: ”Demult să punea pă cânepă de tort. Sau amestecată cânepa de tort cu bumbac. Da amu di care au, că nu mai țes femeile”.
E multă muncă la un cojoc tradițional. Și multă e și migala. Multe și etapele de lucru, așa cum e descris procesul în ”Memoria Ethnologica”: ”Îl dăm și îl coasă trei, patru femei. Și amu avem cojoace date în sat la cusut. Apoi îl dăm să-l înconjoare cu fir auriu și după aceea eu pun oglinzile, lacurile. După ce-s puse oglinzile, le băgăm în presă; apoi gătăm lacurile și îl strângem. Stă în presă vo patru zâle, o săptămână, când, cum avem timp. Să fie neted și tare. După aceie punem lacurile, îl tizim și să pun bumbdii pă tot locu. Apoi pun un berleș mai grosuc în lontru. Și după ceie pun ciucalăii și un buzunar în lontru și e gata”.
Mai multe despre ”Tradiții din Breb”, Colecția Corina Isabella Csiszar, Florin Avram, din ”Memoria Ethnologica” găsiți aici.
Sursă informații și foto: Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale ”Liviu Borlan” Maramureş (credit foto: Florin Avram)
CITEȘTE ȘI:
Cât îi Maramureșu’ | Vasile Șușca: ”Măștile mele-s o pată de culoare”
Cât îi Maramureșu’ | Porțile de lemn – adevărate arcuri de triumf
Cât îi Maramureșu’ | Un muzeu unicat, adăpostit de ”cea mai veche construcție de lemn de pe Valea Izei”
