11 proiecte pentru modele de case în stil tradițional sunt puse gratuit la dispoziția celor interesați să-și construiască o locuință în Maramureș. Consiliul Județean, împreună cu Ordinul Arhitecților din România – filiala Nord-Vest, a organizat în anii 2017 și 2018 un concurs de arhitectură, prin care s-a dorit premierea celor mai bune soluții de locuințe în stil tradițional, specific Maramureșului istoric, prin realizarea serviciilor de proiectare pentru case mari și case mici, în cadrul proiectului intitulat „Plan de revitalizare a satului maramureșean – Case tip pe Valea Marei, Valea Cosăului și Valea Izei”.

Concursul s-a desfășurat în două etape, la final fiind selectate 11 proiecte câștigătoare, din care cinci proiecte sunt pentru case mari și șase pentru case mici. Proiectele pentru modelele de locuințe în stil tradițional sunt puse gratuit la dispoziția persoanelor interesate, care vor suporta însă costurile pentru studiile de teren, realizarea proiectului de adaptare la teren în funcție de modelul ales, obținerea avizelor, precum și taxele pentru eliberarea certificatului de urbanism, respectiv a autorizației de construire.

Mai multe informații se pot obține la Consiliul Județean  (direcția arhitect șef) sau la primării.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.