”Miercuri, 14 mai, a avut loc inaugurarea Handbal Clubului Minaur Baia Mare, primul club de handbal din țară”, scria Lector în Basorelief în 1974. În fiecare an, an după an, de la această veste am să încep rândurile pe care le voi așterne despre Minaur în 14 mai. Iar anul acesta se împlinesc 50 de ani. Jumătate de secol. E mult în istoria unui club? E puțin? Cine să decidă?
Cinci decenii în care s-au câștigat – pentru a menționa doar principalele trofee din vitrina clubului băimărean – două Cupe IHF (1985, 1988), trei titluri naționale (1998, 1999, 2015), șase ediții de Cupa României (inclusiv prima ediție, în 1978) și un trofeu de Supercupa României (2015). E mult în istoria unui club? E puțin? Cine să decidă?
Fiecare dintre noi, cei care am scandat măcar o dată strigătul de luptă și de dragoste totodată ”Mi-na-ur”, avem propria noastră istorie de celebrat în legătură cu galonatul club băimărean. Pentru fiecare Minaur are altă importanță, altă istorie, altă reverberație. Ne apropiem cu alte sentimente de ziua de 14 mai, ne purtăm altfel pașii spre sala în care s-au scris atâtea momente de performanță sportivă și de emoție pură. E mult în istoria unui club? E puțin? Cine să decidă?
Invariabil, însă, suntem uniți de firul roșu (bine, portocaliu, ca să fim în ton cu clubul…) al unor amintiri comune. Al unui trecut pe care l-am împărtășit, unul lângă altul, într-o sală mereu neîncăpătoare. Totdeauna vulcan. Iubind o echipă, adorând niște performeri și, să recunoaștem, modul în care gloria lor se răsfrângea frumos – preț de o vreme – și asupra noastră. E mult în istoria unui club? E puțin? Cine să decidă?
”Miercuri, 14 mai, a avut loc inaugurarea Handbal Clubului Minaur Baia Mare, primul club de handbal din țară”. Au trecut 50 de ani de când Lector nota asta în Basorelief. Fără să știe ce va urma. Fără să aibă nici cea mai mică idee. De cum o echipă va face un oraș să se îndrăgostească de un sport. Sezon după sezon. O dragoste care va rezista testului timpului. Care va trece peste sincope fel de fel. Care va conduce, precum o magie, generație după generație de suporteri spre sala sporturilor pentru a striga ”Mi-na-ur!”. Și care, indiferent de schimbarea de jucători din teren și de antrenori, de obiective și de șanse, va rămâne constantă. E mult în istoria unui club? E puțin? Cine să decidă?
Știm doar că azi e sărbătoare. În inimile tuturor celor care – la un moment dat sau tot timpul – au iubit acest club. Indiferent din ce postură au făcut parte din superba poveste Minaur. Jucători, antrenori, conducători, sponsori, suporteri etc. Azi e sărbătoare. E mult în istoria unui club? E puțin? Pentru cei molipsiți de dragostea pentru Minaur e totul.
Sursă foto: arhiva Ion P. Pop
MINAUR 50
Mircea Petran și Tudor Botea. Exerciții de admirație reciprocă și povestea unei dragoste comune
Cel mai înfocat suporter: în 42 de ani a ratat maximum trei meciuri jucate acasă de Minaur
”Aveți o istorie superbă!” (George Buricea)
