• 1348: Regele Eduard al III-lea al Angliei fondează Ordinul Jartierei. Un ordin cavaleresc de felul lui, numai că în limba noastră are o rezonanță cam ca și cum ai scăpa un lighean de tablă pe scările blocului. Conform DEX 2009, jartieră semnifică ”accesoriu de îmbrăcăminte, confecționat dintr-o panglică de elastic care menține ciorapul întins pe picior; jartea, calțavetă ♦ Fiecare dintre bucățile de elastic ale unui portjartier, prevăzute la un capăt cu un dispozitiv special pentru fixat ciorapii”. Păi cum să-i dai un nume de felul ăsta unui ordin al cavalerilor? Unde mai pui că jarteaua poartă în cârcă și catifelatul sinonim de calțavetă. Așadar, dacă te paște un lapsus privind jartiera, poți zice, folosind sinonimul legal lexical de rigoare, că riga Edi ăsta a fondat Ordinul Calțavetei. Vedeți voi vreun cavaler care s-ar făli făcând parte dintr-un astfel de ordin?
  • 1597: O piesă a lui Shakespeare, ”Nevestele vesele din Windsor”, este jucată pentru prima dată, în prezența reginei Elizabeth I a Angliei. Asta e ceva de genul ”na-ți-o frântă, că ți-am dres-o”. Adică vine marele Will cu tot felul de neveste vesele în fața unei regine care nu numai că nu s-a măritat vreodată, dar a și lăsat în urma ei istorică sintagma ”regina fecioară”. Nu se face, domnu’ Shakespeare, orișicât. Puteați scrie altă piesă, ceva de genul ”Fecioarele melancolice din Windsor”, ce, vi se ofilea pana?!
  • 1962: Încheierea cooperativizării, începută în martie 1949 și care, teoretic, trebuia să se facă pe baza liberului consimțământ al țăranilor. Liberul consimțământ a fost ceva de genul: ”Mă țărane, dai pământul? Că dacă nu, dăm noi oase rupte la matale”.
  • 1994: Fizicienii descoperă top-quark-ul, o particulă subatomică. Particula cică n-a avut nimic împotrivă să fie descoperită. (Tiberiu Sabo)

Sursa datelor: ro.wikipedia.org

Sursa foto: pixabay.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.