Oameni și locuri | Aventuri cu Franz (IV)

La Hochries, un munte din apropiere, am urcat tot cu Franz. Aventurile, prin urmare, continuă…

Găleata și bolovanul

Fiind doar noi pe tot parcursul, Franz n-a avut pe cine să abordeze. A trebuit să se mulțumească cu noi. În schimb, la cabana din vârf, a recuperat. L-am găsit la altă masă, povestind de zor cu o persoană pe care aparent o cunoștea. Omul nu era însă foarte entuziasmat și părea să-l asculte mai mult de nevoie. Asta și pentru că Franz discută mereu subiecte sensibile, îi place să provoace lumea, să o zgândărească, în ideea că oamenii se vor trezi, în viziunea lui, la realitate.

Cabana Hochries e chiar în vârf și e una modernă, cu pereți din geamuri mari de sticlă. Noi am rămas totuși la terasa de afară, căci, vorba aia, cel mai bun interior e exteriorul. După ce Franz i-a făcut destul capul mare interlocutorului său iar noi ne-am luat porția de cafea și de peisaj, am luat-o cătinel înspre în jos.

La un moment dat, Franzie vede în pădure o găleată din metal ruginită, abandonată pe acolo de cine știe când. „În asta pot pune pământ de flori, plantez ceva și o să arate foarte fain în grădină”, se bucură el, de parcă ar fi găsit o comoară. Nimic anormal pentru Franz, ne gândim noi. Dar el nu s-a mulțumit cu găleata. Ceva mai la vale se oprește din nou și se uită la un bolovan de calcar încrustat cu lapiezuri. Se opintește, îl ridică și îl pune în găleată. Apoi se uită la noi, care aveam expresii mirate, și zice: „Tot pentru grădină…”. „Ok”, îi spun, „dar îl duci singur!”

Așa că, de undeva de la 1200 m altitudine, Franz cel voinic a cărat în spate până jos la mașină o găleată cu un pietroi în ea, cântărind aproximativ 15 kg. Aproape până la mașină de fapt. Cu vreo 200 de metri înainte a pus-o jos. Nu mai putea. Am ridicat găleata și i-am zis: „Asta te costă cel puțin două beri!”.

Nu, Franz nu e nebun… Dar face orice îi trece prin cap, chiar dacă pare ciudat pentru alții. Își trăiește viața la maxim, râde, cântă, dansează. E un hippie modern cu accente de Zorba Grecul. Se are pe el însuși și, în rest, foarte puțină agoniseală. Cu el totul se desfășoară mai rapid, mai spontan, dar și mai periculos. Până la urmă, unei vieți nu durata îi oferă valoare, ci calitatea și intensitatea ei.

Text și foto: Mircea Trifan

CITEȘTE ȘI:
Oameni și locuri | Aventuri cu Franz (I)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.