19 voluntari de la Apple, Netflix și Salesforce, veniți din Canada, SUA și Mexic, s-au aflat timp de 14 zile în Baia Mare. Ei au oferit suport educațional și emoțional unui număr de 25 de tineri băimăreni, proveniți din case familiale construite de Hope and Homes for Children, din Centrul de Tranzit pentru tinerii ce părăsesc sistemul de protecție a copilului, precum și din programele de sprijin destinate copiilor și tinerilor ucraineni, aflați în Baia Mare. În cadrul unui proiect derulat de Venture 2 Impact și Fundația Hope and Homes for Children (HHC) România.

Atelierele susținute au avut în vedere consilierea și orientarea tinerilor în descoperirea și planificarea unei cariere potrivite, în funcție de aptitudinile, talentele, interesele lor și domeniile care li se potrivesc cel mai bine. Precum și dezvoltarea unor abilități precum cele de calculator și limba engleză sau de gestionare a timpului și a finanțelor personale, de dezvoltare personală.

„Numerele sunt un limbaj universal și ceea ce mi-a plăcut cel mai mult la predarea analizei datelor a fost că bariera lingvistică a fost dărâmată de curiozitate. Tinerii și-au dorit cu adevărat să afle ce tip de informații și cunoaștere îți pot oferi cifrele, iar pasiunea lor pentru a găsi răspunsuri mi-a reamintit de ce îmi place atât de mult să fac ceea ce fac”, afirmă unul dintre voluntarii de la Netflix, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

În urma participării la acest proiect, un tânăr din Centrul de Tranzit Baia Mare spune: „Mi-am îmbunătățit abilitățile de comunicare, de organizare, m-am concentrat pe aspecte ce țin de dezvoltarea personală; în același timp, am reușit să mă recreez, pentru că toți participanții la program au fost plini de bună dispoziție”.

Parteneriatul dintre Venture 2 Impact și Hope and Homes for Children România se derulează din 2017, iar acest program își propune să ofere instruire și mentorat copiilor și tinerilor crescuți în sistemul de protecție a copilului. „Trăim cu convingerea că fiecare om este unic și are ceva special de oferit. Poate că este nevoie doar de un cuvânt, de o îmbrățișare, de o încurajare, de cineva sau ceva care să dea aripi fiecăruia dintre noi, pentru a reuși în viață. Acest proiect asta face, dă mai departe încredere și putere tinerilor”, declară Robert Ion – director general HHC România.

Voluntarilor de peste hotare le-au fost alături voluntari de la Colegiile ”Vasile Lucaciu”, ”Gheorghe Șincai” și ”Mihai Eminescu”, care au asigurat traducerea pe toată perioada derulării proiectului.

Sursă informații și foto: HHC România

CITEȘTE ȘI:
Tenismena Sara Sitar, întâlnire cu David Popovici

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.