În fiecare an, la sfârșitul lunii martie, milioane de oameni, instituții și companii sting luminile timp de o oră, alăturându-se celui mai mare eveniment de mediu din istorie: Ora Pământului / Earth Hour. ”Este o oră de speranță. O demonstrație de forță colectivă”, consideră cei de la WWF-România. Ediția a 18-a va avea loc sâmbătă, 23 martie, la ora 20:30.

”Cum ar fi dacă toți oamenii de pe Pământ și-ar propune să facă ceva mic, pentru a proteja mediul înconjurător, în fiecare lună? Oricât de mic, dar să fie practicat metodic și pentru o perioadă mai lungă.” De aici pornind, WWF-România lansează Banca Orelor pentru Natură.

”Un instrument interactiv online care invită pe toată lumea, de pretutindeni, nu numai să stingă luminile în mod simbolic, ci și să dedice 60 de minute pentru a face un bine planetei! Fie că este vorba de o plimbare prin pădure în care te bucuri de aerul proaspăt și de ciripitul păsărilor, fie că plantezi flori sălbatice pentru albine sau că te hotărăști să schimbi produsele nesustenabile de acasă cu alternative ecologice, există o multitudine de opțiuni din care poți alege. Împreună, putem transforma o singură Oră a Pământului în mii și milioane de acțiuni de impact pentru casa noastră comună!”, precizează cei de la WWF-România.

Ora Pământului / Earth Hour a fost organizată prima oară pe 31 martie 2007 în Sydney. Atunci când 2 milioane de oameni ṣi peste 2.100 companii din Sydney au stins lumina timp de o oră, demonstrând astfel preocuparea faṭă de una dintre cele mai mari probleme actuale: schimbarea accelerată a climei.

Sursă: WWF România

CITEȘTE ȘI:
Societate civilă activă pentru dezvoltare responsabilă și durabilă în Maramureș

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.