A 14-a ediție a Raliului Zăpezii are loc în Cavnic în 16 și 17 februarie. Un eveniment cu poveste. O poveste care începe ca o întâlnire între prieteni pasionați de întrecerile auto pe zăpadă, desfășurate în pitorescul Maramureș. În februarie 2011. ”Această primă ediție a avut 17 echipaje, urmând ca de la an la an să se răspândească organic renumele traseului, ca fiind unul atrăgător pentru cei dornici de adrenalină și peisaje de poveste”, menționează organizatorii.

 

”Cea mai mare ediție de până acum”

Iar combinație dintre virajele amețitoare și decorurile hibernale de vis s-a dovedit a fi una seducătoare. ”În 2021 am avut onoarea de a da startul record la 100 de echipaje”, precizează sursa citată. Și fiindcă tot suntem la acest capitol, să spunem că organizatorii anunță că ediția 2024 va fi ”cea mai mare ediție de până acum”!

Ce este Raliul Zăpezii?

”O competiție diversă și inclusivă, culminată în distracție absolută pentru amatori dar și profesioniști ai campionatelor naționale de Rally precum Ovidiu Domide, Costel Cășuneanu, Barbu Iancu, Marc Banca, Vlad Cosma sau David Tarța, dar și nume din campionatele internaționale de RallyRaid, Mihai Ban (Dakar 2023), Garamvölgyi Zoltán (Hungarian Baja 2024)”, vine răspunsul.

Cum va fi de această dată?

Memorabil, ca de fiecare dată. Înscrierile au început în 24 ianuarie. Rămân  deschise până în 14 februarie. Primul start (PROLOG – SS1) se va da în 16 februarie, la ora 18.00. În total vor fi două zile de competiție, patru secțiuni, 12+3 probe speciale. 67.36 km este lungimea totală a raliului. 59.51 km este lungimea totală a probelor speciale. Două clase: Rally și Just For Fun (Hobby/Promo/Amator). Comandamentul, secretariatul și biroul media vor funcționa la Royal Alpin Crown.

Raliul Zăpezii este un eveniment automobilistic devenit tradiție maramurșeană prin istoria celor 14 ani ediții consecutive. Introdus de Team Dakar România, organizat împreună cu Pin Me Studio și NSM Motorsport, sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv.

Sursă: Raliul Zăpezii Maramureș

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.