cercetări-arheologice-Dealurile-Țicăului-sursă-Muzeul-Județean-de-Istorie-și-Arheologie-MM.
Vedere înspre Țicău și Ulmeni

Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Maramureş a iniţiat, începând din 2014, un proiect de cercetare care are ca scop investigarea, prin cercetări de suprafaţă şi sondaje, a zonei ce formează azi limita sudică a judeţului Maramureş. Începând de la graniţa cu judeţul Bistriţa-Năsăud, spre est, până la limita cu judeţul Satu Mare, spre vest.

În prima parte a cercetării (anii 2014-2019) a fost vizată zona sud-estică a judeţului Maramureş. ”Respectiv dealul ce desparte Depresiunea Lăpuşului de bazinul hidrografic al Someşului, zonă cunoscută geografic ca şi Culmea Brezei. S-a reuşit cercetarea zonei din jurul Vârfului Breaza până la Dealul Curmătura (unde se află şoseaua ce leagă localităţile Târgu Lăpuş şi Căşeiu), spre Dealurile Vimei – Baba și Cheile Babei”, menționează reprezentanții muzeului.

În 2020 și 2021, cercetarea de suprafață a ajuns în zona Dealului Mesteacăn (la est și vest de drumul european E58) până în zona Dealului Cornu Pleșii și Prisnelul. ”În acest ultim punct, la granița cu județul Sălaj au fost descoperite câteva fragmente ceramice aparținând epocii bronzului, reprezentând o dovadă a locuirii acestei zone în urmă cu 3000 de ani. Cercetările din anul 2022 au pornit din această zonă (șaua de legătură Cornu Pleșii-Prisnel) înspre vest, într-o primă etapă până în zona dealurilor de la sud de satul Fericea, până la valea Fericii/Cheudului. În a doua etapă au fost investigate dealurile înalte situate între valea Fericii/Cheudului și Culoarul Țicăului (râul Someș)”, precizează sursa citată.

În acest an, cercetările de teren privind identificarea unor posibile situri arheologice în zona sudică a județului Maramureș au continuat în zona aflată la vest de râul Someș, la granița județului Maramureș cu județul Sălaj. ”Astfel au fost cercetate Dealurile Țicăului, cu altitudini de până la 380 m, până spre limita dintre localitățile Țicău și Arduzel. Cercetările din acest an nu au dus la identificarea unor urme de locuire în aceste zone înalte. Semne de întrebare ridică mai multe gropi găsite pe unul dintre vârfurile împădurite ale Dealurilor Țicăului, acestea fiind posibil să fie rezultatul unor acțiuni naturale – avene, fie rezultatul unor acțiuni antropice – extragerea de var”, anunță specialiștii Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Maramureș.

Dealul Țicăului (380 m), în stânga Someșul și Dealul Prisaca

Sursă informații și foto: Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș

CITEȘTE ȘI:
Vestigii arheologice descoperite pe traseul viitoarei centuri a Băii Mari

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.