A fost semnat şi transmis spre publicare în Monitorul Oficial ordinul de ministru care aprobă noul regulament-cadru de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar (ROFUIP).

Comparativ cu actualul regulament (în vigoare până la data de 31 august), elementele de noutate incluse în noul act normativ constau în:

  • Compatibilizarea prevederilor ROFUIP cu structura anului şcolar.
  • Reglementarea utilizării catalogului electronic, pentru început în unităţi pilot.
  • Numărul de calificative/note acordate anual fiecărui elev, la fiecare disciplină de studiu, este stabilit de către cadrul didactic, în funcţie de numărul unităţilor de învăţare şi de numărul săptămânal de ore prevăzut în planul-cadru. La fiecare disciplină numărul de calificative/note acordate anual este cu cel puţin trei mai mare decât numărul de ore alocat săptămânal disciplinei în planul-cadru de învăţământ.
  • Modul de încheiere a situaţiilor şcolare: la fiecare disciplină se încheie anual o singură medie, calculată ca medie aritmetică din numărul de note acordate pe parcursul anului şcolar.
  • Compatibilizarea modului de organizare şi funcţionare a consiliilor de administraţie din unităţile de învăţământ preuniversitar cu legislaţia primară.
  • Creşterea relevanţei formării continue a personalului didactic prin definirea comisiei pentru mentorat didactic şi formare în cariera didactică la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică, precizându-se atribuţiile specifice.
  • Precizări privind realizarea transferurilor elevilor.
  • Eliminarea dispoziţiilor referitoare la exmatricularea elevilor, având în vedere faptul că dreptul la educaţie este de ordin constituţional. Prin urmare, măsura exmatriculării va fi posibilă numai pentru învăţământul postliceal, care nu are caracter obligatoriu.
  • Eliminarea oricărei dispoziţii/trimiteri care dă posibilitatea colectării de fonduri băneşti de la părinţii elevilor.

Prevederile noului ROFUIP vor intra în vigoare începând cu data de 1 septembrie 2022.

Sursă informații: Ministerul Educației. Sursa foto: ISJ

CITEȘTE ȘI: Vacanță în siguranță | La discuții cu jandarmii

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.