În cadrul campaniei ”Vacanţă în siguranță”, jandarmii maramureșeni s-au întâlnit, zilele trecute, cu copiii aflaţi în tabăra de vară organizată de Asociaţia Club Sportiv WildCats Baia Mare, baschet fete și băieţi. În staţiunea turistică Șuior, jandarmii montani s-au întâlnit cu cu alți copii, dintr-o tabără organizată de Inspectoratul Școlar Județean Maramureș.
Jandarmii le-au povestit copiilor despre misiunile lor, despre prevenirea violenței, despre cum să se protejeze de eventualele pericole ce pot apărea folosind reţelele de socializare.
Campania ”Vacanţă în siguranță” va continua pe toată perioada vacanţei de vară, iar în cadrul acesteia vor avea loc întâlniri atât cu elevi din judeţ, cât şi cu cei care se află în tabere organizate în Maramureş.
Sursă informații și foto: jandarmeria Maramureș
CITEȘTE ȘI: O tabără cu de toate