Asociația Clubul Sportiv Fotbal Feminin Baia Mare a anunțat transferul jucătoarei Alexandra Lunca. În vârstă de 25 de ani, ”Cici”, cum e cunoscută în lumea fotbalului Alexandra Lunca, se numără printre cele mai experimentate jucătoare din Liga 1.
A debutat în fotbalul mare în urmă cu aproape un deceniu, la Olimpia Cluj, echipă în tricoul căreia a cucerit șase titluri naționale, cinci Cupe ale României și cu care a participat și în Liga Campionilor.
Componentă a lotului naționalei feminine care s-a calificat la barajul pentru EURO 2017, Alexandra Lunca a debutat pentru prima reprezentativă în urmă cu nouă ani într-o partidă împotriva Spaniei.
A mai evoluat în ultima perioadă la formația austriacă SKN St. Pölten Frauen și la Fortuna Becicherecu Mic.
În prima etapă a noului sezon al Ligii 1, disputată în acest week-end, Asociația Clubul Sportiv Fotbal Feminin Baia Mare, noua echipă a Alexandrei Lunca, a remizat, pe teren propriu, 2-2, în compania formației Universitatea Alexandria. În etapa următoare, în 12 septembrie, băimărencele vor evolua în deplasare, la Fortuna Becicherecu Mic.
Sursă informații și foto: Federația Română de Fotbal