Vagoane în plus la unele trenuri pentru weekend

În contextul unui trafic de călători crescut, prilejuit de Sărbătoarea Sfintei Maria, CFR Călători operează cu întregul parc tehnic disponibil de material rulant și are în vedere sporirea capacităţii (vagoane suplimentare) de transport pe rutele la care se înregistrează cele mai mari solicitări – se arată într-un comunicat al companiei feroviare.

Astfel, pentru perioada 13-15 august, pentru ca pelerinii să ajungă la slujbele de prăznuire a Adormirii Maicii Domnului, s-au luat unele măsuri:

  • trenurile R și IR care circulă pe distanța Cluj Napoca –  Gherla – Dej Călători și retur precum și trenurile cu destinația Cluj Napoca dinspre/spre Moldova și Banat vor fi suplimentate cu vagoane pentru preluarea fluxulului de călători spre/dinspre Mănăstirea Nicula de lângă Gherla.
  • trenurile CFR Călători care circulă pe liniile spre Putna și Cacica vor fi suplimentate cu vagoane și vor avea modificări în orarul de circulație, pentru transportul pelerinilor la centrele de pelerinaj.

Totodată, în aceeași perioadă vor fi suplimentate cu vagoane și Trenurile Soarelui,pentru ca turiștii care ajung pe litoral în acest sfârșit de săptămână să se poată bucura de serbările organizate pentru Ziua Marinei Române.

Pentru a preîntâmpina situațiile neplăcute generate de epuizarea locurilor la trenuri, CFR Călători recomandă pasagerilor să folosească toate trenurile puse la dispoziție și să îşi cumpere legitimaţiile de călătorie utilizând toate canalele de distribuție:

  • online de pe www.cfrcalatori.ro;
  • din aplicaţia mobilă „CFR Călători mersul trenurilor și bilete online”;
  • de la automatele de vânzare bilete din gări;

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.