România va fi promovată în 2024 la 16 târguri de turism

Maramureșul, reprezentat la Târgul Internațional de Turism TT Varșovia 2023 (sursă foto: Consiliul Județean Maramureș)

Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT) va fi prezent, în 2024, la 16 târguri naționale și internaționale de turism. ”Pavilionul național, în cadrul căruia vor putea fi prezenți reprezentanți ai asociațiilor, federațiilor și organizațiilor de profil, ai Organizațiilor de Management al Destinației, precum și operatori economici, va promova destinația turistică România pe fiecare piață țintă și va oferi, astfel, o importantă platformă de întâlniri pentru profesioniștii din domeniu, facilitând, totodată, și contactul cu publicul pasionat de călătorii”, se arată în comunicatul MEAT.

Primul târg internațional de turism din 2024, la care MEAT va fi prezent cu pavilion național, este FITUR – Madrid, Spania. Se va desfășura între 24 și 28 ianuarie. Această manifestare expozițională este dedicată profesioniștilor din domeniul turismului, fiind cel mai important târg de profil pentru piețele ibero-americane. În același timp, respectiv în perioada 25-28 ianuarie, România va fi promovată și la Les Thermalies din Paris, Franța. Eveniment specializat în tratamente balneare. În continuare, MEAT va participa la BIT Milano (5-6 februarie), cel mai mare târg de turism din Italia. Dedicat atât specialiștilor, cât și publicului larg.

Tot în prima jumătate a anului, România va fi promovată la Tour & Travel Expo. Manifestare expozițională organizată în perioada 15-18 februarie, la Chișinău. Pe plan local, MEAT va fi prezent la ediția de primăvară a Târgului de Turism al României (15-18 februarie). Va urma, între 5 și 7 martie, la ITB Berlin. Considerat a fi cel mai important eveniment de profil din lume. Concomitent, România va aduce în prim-plan cele mai interesante oferte și atracții locale la Ferien Messe din Viena, Austria (14-17 martie). Precum și la Salon Mondial du Tourisme din Paris, Franța (14-17 martie). Pe listă târgurilor se mai află IMTM din Tel Aviv, Israel (3-4 aprilie) și IMEX Frankfurt, Germania (14-16 mai).

”O noutate, pentru anul 2024, este includerea pe listă a două manifestări expoziționale de profil din afara Europei. Primul este KITF din Almaty, Kazakhstan (24-26 aprilie), târg internațional de turism la care MEAT participă în premieră și care, conform datelor consultate, oferă o platformă extinsă pentru industria de turism din întreaga regiune a Asiei Centrale. Mai mult, în scopul creșterii vizibilității României pe piața globală, va fi organizat un pavilion național și la ITB China, evenimentul fiind desfășurat la Shanghai, în perioada 24-27 mai”, informează reprezentanții MEAT.

În a doua jumătate a anului, MEAT va continua promovarea turistică a României la TTG Experience din Rimini, Italia (9-11 octombrie). Cel mai mare târg B2B din industria turismului din Italia. România va avea un pavilion național la WTM Londra, Marea Britanie. Eveniment desfășurat în perioada 4-6 noiembrie. Precum și la IBTM Barcelona, Spania. Cea mai importantă manifestare expozițională din domeniul MICE, organizată între 19-21 noiembrie. Ultimul târg de turism al anului 2024 este Tour and Travel din Varșovia, Polonia (21-23 noiembrie), eveniment dedicat publicului larg.

Mai multe detalii, aici.

Sursă: Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului

DESCOPERĂ ȘI:
De la horă la teleportare sau un popas la standul Maramureșului de la Târgul de turism al României | galerie foto

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.