Se spune că bisericile de lemn din Ardeal au apărut în urma unei conjucturi. Încă de pe vremea vechii stăpâniri maghiare și apoi a imperiului austro-ungar, comunităților ortodoxe nu le-a fost permis să-și ridice biserici din piatră. Bisericile din lemn, însă, ar fi putut să apară oricum, dacă ne gândim că Maramureșul străvechi este asociat cu o autentică civilizație a lemnului.
Mai punem la socoteală și faptul că în zonele din România unde stăpânirea mai sus pomenită nu a avut influență, există de asemenea lăcașuri construite din lemn încă din cele mai vechi timpuri (cea mai veche biserică de lemn din țară se află în satul Putna, județul Suceava, și este datată sec. XIV-XV). Dar să mergem pe mâna variantei inițiale, pentru că ea are cu siguranță farmecul ei și totodată o importantă doză de ironie.
Ei bine, în urma decretului dat de împărăție, atitudinea meșterilor locali a fost una foarte inspirată: dacă numai cu lemn avem voie, atunci le vom face atât de trainice încât să dureze cel puțin cât cele din piatră, iar unora le vom face turnuri mai înalte decât s-au văzut vreodată. Și așa a fost. Bisericile din lemn, vechi de trei-patru secole, stau și astăzi în picioare, și – mai mult decât atât – sunt mândria ținuturilor maramureșene.
Cu toții știm, însă, că orice regulă are și o excepție. În cazul nostru chiar două. Excepțiile sunt bisericile maramureșene cu zid de piatră și acoperiș din lemn aflate la limita dintre Țara Lăpușului și Țara Chioarului, în localitățile Coaș și Copalnic-Deal. Mie mi-a plăcut mult povestea lor și a fost musai să mă duc să le văd cu ochii mei. Și bine am făcut, pentru că în așa zi de primăvară cu cer senin, nu le-aș fi putut găsi mai frumoase. Ambele sunt recent renovate iar pe alocuri pietrele originale care alcătuiesc zidul au fost lăsate la vedere.
De ce le-a fost îngăduit credincioșilor ortodocși de aici să folosească alt material decât lemnul la construcția bisericilor? „Acest lucru a fost posibil pentru că locuitorii Coașului și ai altor sate din împrejurimi aparțineau direct de Cetatea Chioarului, fiind nemeși (oameni liberi), nu iobagi, având ca principală obligație față de cetate furnizarea de cărămizi arse și de var. Având la îndemână materialele și meșteri specializați în prelucrarea lor, ridicarea unei biserici de piatră a fost alegerea potrivită”, citim în istoricul bisericii din Coaș. Biserica a fost terminată în anul 1730.
Poate mai specială ca așezare și arhitectură este biserica veche din Copalnic-Deal. Turnul ei iese din tipar și pare mai degrabă o pagodă adaptată stilului autohton, o îmbinare de forme cum nu se poate mai potrivită și mai plăcută ochiului.
Cu doar cinci ani mai tânără decât surata ei din Coaș, albul zidurilor ei contrastează de minune cu tonul închis al lemnului aflat deasupra. Însă nu doar biserica emană farmec, ci și peisajul și atmosfera în care se află. Aici, între dealurile Copalnicului și râul Cavnic, până și timpul s-a oprit să guste frumusețea locului. Nu trebuie neapărat să intri în biserică pentru a găsi liniște și împăcare. Vei afla și în preajma ei toate ingredientele necesare.
Text și foto: Mircea Trifan
CITEȘTE ȘI:
Oameni și locuri | Traseul arborilor bătrâni din Baia Mare | galerie foto
