Cu toții am aruncat câteodată priviri în curtea vecinului. Așa e firea omului, n-ai ce face. La fel am pățit și noi, când, bătând drumurile Ardealului cu alte scopuri, ne-am oprit să descoperim locuri frumoase din regiunile apropiate Maramureșului. Ne place Ardealul în general, dar ne place și mai mult acel Ardeal mai puțin cunoscut și, Doamne, câte comori stau aproape uitate pe meleagurile lui!
Trei din aceste comori sunt presărate în tot atâtea județe: Satu Mare, Sălaj, Bistrița-Năsăud. E vorba de trei biserici romanice așa de vechi, încât ne miră faptul că încă mai stau în picioare. Mai mult de atât, ele au fost restaurate recent și ni se arată în toată splendoarea lor. Au fost ridicate în veacurile XII-XIII. Vorbim așadar de 800-900 de ani istorie, o vârstă impresionantă.
Stilul romanic timpuriu este bineînțeles tributar Romei antice și precede celelalte două stiluri arhitectonice importante: goticul și barocul. Cea mai reprezentativă și impunătoare construcție romanică din România este Catedrala Sf. Mihail din Alba Iulia. Cel mai bătrân lăcaș cu influențe romanice din țară este considerat a fi Biserica Sf. Nicolae din Densuș, Țara Hațegului.
Dar să revenim la oile noastre. De fapt, ale vecinilor. Mergând cu mașina pe șoseaua ce leagă orașul Satu Mare de Zalău, trecem mai întâi prin Ardud, unde cetatea restaurată iese în evidență chiar lângă drum, prin cel mai bine păstrat element al său: un frumos bastion. Nu peste multă vreme ajungem la Acâș, unde Biserica Reformată ne întâmpină măreață și roșie, datorită cărămizilor arse netencuite. Mărimea ei și cele două turnuri simetrice înalte îi dau un aspect de catedrală. Biserica a fost ridicată de neamul Akos (de unde și numele localității) și a aparținut inițial benedictinilor. O inscripție menționează anul 1157 ca dată a construcției.
Interiorul este dominat de acea magie a arcadelor specifice stilului romanic. Boltele, completate de linii drepte care formează spații dreptunghiulare, sunt parcă pline de simbolism. Deși simplă ca aspect, construcția romanică interioară, prin armonia sa, pare să transmită un mesaj sau, mai degrabă, să inducă o stare. Este, în acest sens, o moștenire a templelor sacre din antichitate. Inițierea are loc încă de la intrare, unde cadrul multiplu al portalelor sugerează trecerea gradată spre o altă lume.
Pentru că timpul ne presează, nu zăbovim mult și părăsim Sătmarul pe la Supuru de Sus, intrând în Sălaj. Ajunși aproape de Sărmășag, n-o mai luăm către Zalău, ci facem dreapta, către Șimleul Silvaniei. Ne oprim la Uileacu Șimleului, pentru că aici, pe o colină, șade bisericuța reformată, o bijuterie romanică apărută între 1260-1300. În jurul ei este un adevărat parc, biserica fiind greu vizibilă din cauza arborilor. Dar asta nu face decât să-i sporească farmecul. Locul are și o energie aparte, numai bună pentru reculegere și meditație. De aceea se spune că amplasamentul unor asemenea lăcașuri nu este întâmplător.
Întâlnirea cu cele două reprezentante de seamă ale romanicului transilvan ne-a adus aminte de o altă surată de-a lor, vizitată cu ani în urmă, pe când călătoream spre tărâmurile sașilor. Eram în Bistrița-Năsăud în drum spre Reghin, când silueta suplă a unei biserici albe ne-a atras atenția. Ne aflam la Herina, sat din comuna Galații Bistriței. Am oprit și ne-am dus să vedem biserica. Era o aparițe bizară, parcă ieșită din context. Nu mai văzusem genul ăsta de construcție ecleziastică în România. Wikipedia ne spune că „este unul din cele mai reprezentative exemple de bazilică cu trei nave și două turnuri existente în Transilvania”. A fost ridicată între anii 1200-1214 (1250-1260 după alții), iar cea mai recentă restaurare a avut loc între 1995 și 1999.
Curiozitatea noastră a fost așadar din plin răsplătită. Ne-am îmbogățit intelectual și spiritual descoperind aceste repere istorice și culturale din nordul Transilvaniei și ar fi fost păcat să nu le împărtășim cu dumneavoastră…
Text și foto: Mircea Trifan
CITEȘTE ȘI:
Mogoșa panoramică
