De când încep să circule Trenurile Soarelui

CFR Călători începe programul estival de transport Trenurile Soarelui 2020, din data de 12 iunie și până în 6 septembrie.

Pentru a permite asigurarea legăturii între principalele orașe ale țării și litoralul românesc, pe perioada sezonului estival, CFR Călători a adoptat un program variat care constă fie în prelungirea circulației unor trenuri care aveau ca destinație finală București Nord spre Mangalia, fie prin introducerea de trenuri ce au ca destinație exclusivă litoralul Mării Negre, anunță CFR Călători.

Astfel, prima parte a programului debutează în 12 iunie, prin prelungirea circulației unor trenuri până la / de la Mangalia până în 25/26 iunie. Astfel, în această perioadă din Baia Mare la Mangalia și retur călătoria se realizează via București Nord cu trenurile IR 1942/IR 1941. Plecarea din Baia Mare se face cu IR 1942 și este programată la 17.52, sosirea în Mangalia urmând să aibă loc în ziua următoare, la 11.08. La retur, plecarea din Mangalia cu trenul IR 1941 este stabilită pentru ora 16.00, a doua zi dimineață la ora 9.20 fiind programată sosirea în Baia Mare.

Începând din 26/27 iunie, se introduc în circulație trenurile special dedicate asigurării legăturii cu litoralul, inclusiv cel din Baia Mare. IR 1944 va porni din gara din Baia Mare la ora 15.01 și va ajunge la Mangalia a doua zi dimineața la ora 8.52. IR 1941 va face legătură dinspre litoral cu Baia Mare. IR 1945 îi va aduce pe maramureșeni acasă de pe litoral: plecarea din Mangalia va fi la ora 15.15, sosirea în Baia Mare – a doua zi dimineața la 7.55.

Pentru accesul turiștilor în Delta Dunării, din 13 iunie trenurile IR 1589/ IR 1588 vor asigura zilnic, pe întreaga durată a sezonului, legătura directă București Nord – Tulcea Oraș și retur. De asemenea, în fiecare zi, 4 trenuri (2 tur/2 retur) vor continua să circule între Medgidia și Tulcea.

Programul detaliat cu trenuri, rute și ore de circulație:
🏖 spre litoral
🏖 dinspre litoral

CFR Călători recomandă cumpărarea ONLINE a biletelor de tren pentru a evita manipularea banilor în numerar. Este indicată efectuarea plății la ghișeu cu card bancar sau telefon în punctele de vânzare unde este posibil acest lucru și respectarea distanței între călători la ghișeele caselor de bilete/ birouri de informații. Biletele pot fi achiziționate cu o anticipație de 20 zile.

Odată cu intrarea în vigoare a programului de transport estival, unele trenuri Regio vor avea programul de circulație adaptat la noul program de mers al trenurilor estivale, iar modificările vor fi anunţate la nivel local, în stațiile de cale ferată. Vă reamintim că, la bordul trenurilor CFR Călători, masca de protecție este obligatorie!

Pentru informații actualizate despre circulația trenurilor, călătorii sunt rugați să consulte pagina de internet a companiei, să apeleze 021/9521 (pentru traficul intern) sau să se adreseze personalului CFR din stații.

Sursă informații și foto: CFR Călători

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.