Un român a câștigat ultramaratonul Bolivia Race

Un român, Iulian Rotariu, plutonier adjutant în cadrul ISU Botoșani, a câștigat ultramatatonul Ultra Bolivia Race. El s-a impus și în cea de a șaptea etapă, având un avans de patru minute faţă de ocupantul poziţiei a doua, germanul Sascha Gramm.

Ultra Bolivia Race a aliniat la start 14 dintre cei mai buni alergători de ultramaraton extrem din lume. Doar 13 au reușit să termine cursa.

Iulian Rotariu este primul și singurul român care a participat la această cursă. Organizată de Canal Aventure, cursa Ultra Bolivia Race s-a desfășurat în perioada 20 – 26 septembrie la o altitudine 4000 de metri. Distanța de 220 de kilometri a fost parcursă în șapte etape.

Fără să fie sportiv de performanţă şi fără să fie legitimat la vreun club, Iulian Rotariu a început să alerge în urmă cu aproape 12 ani, când a ajuns la spital cu fiul său şi, pentru a-şi consuma stresul, a început să alerge în jurul spitalului. Ulterior, el a început să participe la concursurile organizate de Ministerul Afacerilor Interne. După numai câteva curse, reprezentanţii Asociaţiei Părinţilor Copiilor cu Autism l-au rugat să-i reprezinte în competiţii, iar din acel moment a început să participe la cursele internaţionale, încercând să dovedească tuturor că limitele pot fi depăşite.

Sursă informații și foto: Facebook / ISU Botoșani

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.