„Imaculat”, debutul în lungmetraj al regizorilor Monica Stan şi George Chiper-Lillemark, prezentat în premieră mondială în competiţia Giornate degli Autori, a primit sâmbătă seară, în cadrul Festivalului Internaţional de Film de la Veneţia, premiul pentru regizori aflaţi la debut – „Luigi De Laurentiis” Award Lion of the Future.
Cu o zi înainte, filmul a primit premiul principal al secţiunii, Giornate degli Autori Director’s Award, iar autoarea Monica Stan a primit premiul pentru cel mai bun scenariu „Autrici under 40”, din partea Venezia a Napoli. Il cinema esteso, o distincţie înmânată anual în memoria regizoarei Valentina Pedicini.
Filmul „Imaculat” spune povestea Dariei, care ajunge la dezintoxicare pentru a scăpa de dependenţa de droguri insuflată de prima ei dragoste. Inocenţa ei afişată o salvează de avansurile sexuale ale celor mai mulţi dintre narcomanii din centru şi îi aduce protecţia lor. Ajunsă în centrul atenţiei, Daria descoperă că tratamentul special vine cu un preţ mare. Filmul îi are în rolurile principale pe Ana Dumitraşcu, Vasile Pavel şi Cezar Grumăzescu, alături de care apar şi Rareş Andrici, Ilona Brezoianu, Bogdan Farcaş, Ionuţ Niculae, Florin Hriţcu, Tiberiu Dobrică, Ninel Petrache, Dan Ursu, Ozana Oancea, Diana Dumbravă şi Cristina Buburuz.
„Este pentru prima dată când Lion of the Future merge la un film românesc – spune Gaia Furrer, directorul artistic al competiţiei Giornate degli Autori – şi premiul acordat filmului confirmă încă o dată România ca un spaţiu plin de vitalitate al imaginilor şi poveştilor. Ca secţiune independentă a Festivalului, suntem mândri de această victorie şi sărbătorim alături de Monica Stan şi George Chiper-Lillemark filmul pe care ni l-au oferit”, spune Gaia Furrer, directorul artistic al competiţiei Giornate degli Autori.
Având la bază o pregătire în psihologie, Monica Stan a lucrat ca scenarist mai mulţi ani. „Imaculat” reprezintă debutul ei în regie. George Chiper-Lillemark a regizat şi co-regizat mai multe scurtmetraje printre care „Palmele”, selecţionat la Locarno şi Rotterdam IFF, şi documentarul de lung metraj „Omul care a vrut sa fie liber” împreună cu Mihai Mincan. În calitate de director de imagine a lucrat în diverse ţări şi a realizat numeroase lungmetraje printre care şi „Touch me not”, regizat de Adina Pintilie. George semnează şi imaginea filmului.
Giornate degli Autori din cadrul Festivalului Internaţional de Film de la Veneţia este o secţiune specială, modelată după secţiunea Quinzaine des Realisateurs a Festivalului de Film de la Cannes, fiind susţinută de asociaţiile regizorilor şi autorilor italieni, ANAC şi 100 de autori. Scopul secţiunii este acela de a promova filme de calitate, fără restricţii, cu o atenţie specială pentru filme ce dau dovadă de originalitate, independenţă şi curaj în abordarea lor artistică.
În cadrul secţiunii Orizzonti a Festivalului de Film de la Veneţia a fost prezentat „Miracol”, cel mai nou lungmetraj regizat de Bogdan George Apetri. Scurtmetrajul „Plastic Semiotic”, regia Radu Jude, a fost prezentat în Festival în afara concursului. Anul acesta, Alexander Nanau, regizorul filmului „Colectiv” – nominalizat la Premiile Oscar, a făcut parte din juriul festivalului.
Prezenţa la Veneţia a echipelor filmelor „Imaculat” şi „Miracol” a fost susţinută de Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia.
Sursă informații și foto: Institutul Cultural Român