SMURD – 12 ani alături de maramureșeni

12 ani. Atâția s-au împlinit în 8 ianuarie de când medicii, asistenţii și pompierii paramedici SMURD sunt alături de maramureșeni ca simboluri ale speranţei, ale ajutorului venit rapid, în cele mai grele clipe.

Personalul serviciului a fost la datorie 24 de ore din 24 şi a intervenit cu profesionalism pentru salvarea celor aflaţi în situații dificile. De la operaționalizarea serviciului, cele 10 echipaje SMURD care activează în cadrul Detașamentului de Pompieri “Cpt. Marchiș Adrian”, Gărzii nr.2 de Intervenție Fărcașa, Punctului de lucru Șomcuta Mare, Punctului de lucru Cavnic, Detașamentului de Pompieri Sighetu Marmației, Gărzii nr. 2 de Intervenție Bogdan Vodă, Secției de Pompieri Vișeu de Sus, Gărzii nr. 2 de Intervenție Borșa și Pichetului de Pompieri Târgu Lăpuș au intervenit în aproape 69.000 de cazuri. Din totalul echipajelor SMURD, 9 sunt de prim ajutor EPA și unul de Terapie Intensivă Mobilă. Personalul care încadrează echipajele de prim ajutor SMURD Maramureș este alcătuit din 280 de paramedici pompieri.

Din anul 2016, 215 voluntari s-au alăturat personalului SMURD, după ce au absolvit cursul de prim ajutor de bază, iar 10 dintre aceștia au absolvit și cursul de prim ajutor calificat, descarcerare și operațiuni de salvare.

Sursă informații și foto: ISU Maramureș

Citește și: Sfaturi de la jandarmii montani pentru turiști

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.