„Music for Hope” (Muzică pentru speranță) – recital susținut de Andrea Bocelli în duminica Paştelui catolic în Domul din Milano și transmis în direct pe canalul YouTube al artistului – a înregistrat un număr record de vizualizări, fiind ”cel mai vizionat concert de muzică clasică pe YouTube”, relatează Reuters.
Dacă transmisiunea în direct a înregistrat circa 2,8 milioane de vizualizări simultan, ceea ce reprezintă ”cea mai mare audienţă simultană din istoria YouTube atinsă de un concert de muzică clasică”, după cum anunța YoutTube miercuri, citat de Reuters, tot de domeniul recordului ține și faptul că înregistrarea recitalului de 25 de minute a adunat – până în această dimineață – peste 36 milioane de vizualizări.
Tenorul italian a fost acompaniat de organistul catedralei, Emanuele Vianelli. Bucățile muzicale au fost cu atenție selectate, pe listă fiind incluse ”Ave Maria”, ”Sancta Maria” sau ”Amazing Grace”.
”Grație muzicii care va fi transmisă live, milioane de oameni din toată lumea ne vom da mâinile și vom îmbrățișa inima pulsând rănită a pământului”, declara – înainte de concert – artistul citat de contul său oficial de Youtube.
Concertul poate fi urmărit aici.
Sursă informații și foto: Andrea Bocelli / Facebook, Andrea Bocelli / Youtube
CITEȘTE ȘI:
Andrea Bocelli, un concert-rugăciune la Domul din Milano | video