„Primul meu costum de scrimă a fost făcut de ai mei, din pânză de cort”

Invitata Irinei Păcurariu la „Reţeaua de idoli” în ediţia de luni, 4 aprilie, de la ora 21.00, la TVR 2, este Ana Maria Popescu (foto, în stânga, împreună cu realizatoarea emisiunii). O sportivă desemnată de cinci ori cea mai bună spadasină a lumii şi multiplă medaliată olimpică.

Interviul este filmat în casa ei şi pune sub lupă viaţa şi cariera de sportivă remarcabilă. În 20 de ani de mare performanţă, Ana Maria Popescu a participat la cinci ediţii de Jocuri Olimpice, are trei medalii olimpice în palmares, şase mondiale şi 11 europene, cu nouă medalii de aur în total, plus 37 de Cupe Mondiale câştigate.

„Primul meu costum de scrimă a fost făcut de ai mei, din pânză de cort. O culoare nedefinită, un crem sau gălbui. Era urât, dar era al meu şi nu trebuia să mai împrumut de la altcineva echipamentul. Țin minte că la primele competiţii internaţionale la care am participat, mergeam cu costumele îngălbenite de vreme ale colegilor mai mari, cu şosete împrumutate şi ele, şosetele de scrimă fiind unele speciale şi adidaşii lipiţi cu leucoplast. Arătam ca de bogdaproste. Şi cu toate astea învingeam sportive din alte ţări în costume de un alb impecabil”, povesteşte fosta scrimeră Ana Maria Popescu despre drumul său spre performanţă.

Mai multe despre Ana Maria Popescu puteți afla mâine, din emisiunea ”Rețeaua de idoli”.

Sursă informații și foto: tvr.ro

Citește și: Maestrul culegător de folclor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.