Liga Studenţilor Români din Străinătate (LSRS) anunţă extinderea concursului din cadrul Galei LSRS 2023, pentru a oferi mai multor studenţi oportunitatea de a aplica. Înscrierile pentru premiile LSRS pentru excelenţă academică se pot face până în 8 martie.

Scopul concursului este de a recunoaşte şi promova excelenţa în rândul tinerilor români plecaţi la studii în afara ţării. Premiile sunt acordate pentru reuşite în diverse sfere, precum cea academică, sau pentru implicarea studenţilor în comunitate. Cele opt categorii de premii se împart în trei academice – premiul Știinţe umaniste, premiul STEM, premiul Știinţe socio-economice (diferenţiat pe nivelul de studii: licenţă, master, doctorat şi postdoctorat) -, precum și în cinci speciale: premiul „Construim prezentul”, premiul Studentul român al anului din cadrul Erasmus, premiul Studentul anului în România, premiul „Inovăm Viitorul” și premiul pentru arte.

Înscrierile pentru premiile LSRS pentru excelenţă academică sunt acceptate până pe 8 martie, ora 23:59, şi se fac exclusiv online, aici.

În data de 19 mai, Liga Studenţilor Români din Străinătate îşi propune să aducă studenţi şi absolvenţi români de pretutindeni acasă pentru a-i premia şi a le recunoaşte meritele.

Sursă informații și foto: LSRS

CITEȘTE ȘI: Se fac înscrieri pentru programul Muzeul Viu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.