Pastila de celebritate | Viața în ritm de reggae

Era anul 1945. 6 februarie. În Nine Mile, o mică localitate din Jamaica, venea pe lume Robert Nesta Marley. Copilul unei localnice de 18 ani și al unui căpitan britanic cu 32 de ani mai mare. Bărbatul s-a dezis de fiul său, de teama de a nu avea probleme în oastea imperiului.

Pe la sfârșitul anilor ‘50, mama și-a luat fiul și a mers în capitală, la Kingston, în căutarea unui trai mai bun, pe care însă nu l-a găsit. Bob a crescut la periferie, printre sărmani. Acolo însă a învățat să cânte și să compună, împreună cu un prieten, Neville O’Riley Livingston ”Bunny”. Mai apoi l-au cunoscut pe Peter Tosh, un muzician talentat și el. Împreună aveau să inființeze trupa Wailing Wailers. Au lansat primul lor single, „Summer Down”, în 1963. Trei ani mai târziu aveau să înființeze o nouă formație, căreia i-au spus The Wailers.

Prin 1974 Bunny și Peter s-au retras din trupă, locul lor fiind luat de alți muzicieni, iar Bob s-a mutat în Anglia. Avea să scoată albume sub numele Bob Marley & The Wailers. În 1977 a fost lansat ”Exodus”, care a avut un succes uriaș. A stat, consecutiv, 56 de săptămâni în topurile britanice. După care au urmat alte și alte albume – ”Kaya”, ”Survival”, ”Uprising”, ”Confrontation”.

În compozițiile lui reggae, Bob Marley a combinat stilurile ska și rocksteady. A lăsat în urmă piese pe care nu pare să se aștearnă vreodată praful uitării. (Vladimir Andru)

Sursa datelor și foto: Wikipedia

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.