Pastila de celebritate | De la Pintea la Mărgelatu via Piersic

Înainte de a te apuca să vorbești despre Florin Piersic parcă îți vine să faci o reverență. E genul de personaj care pare în stare să îți alinieze planetele, numai să te facă să zâmbești. Om cu multă dare de verb, Florin Piersic e în stare să provoace viața să fie ea însăși o actriță, iar el un regizor al filmului ei, unul deopotrivă cu umor și cu înțelepciune.

Parcă nici nu mai știi ce rol al său să îl aplauzi mai cu drag. Pintea? Mărgelatu? Șaptecai? Preda Buzescu? Poate că mai degrabă rolul lui însuși, acela de pur și simplu Florin Piersic.

E ziua lui Florin Piersic astăzi. De fapt, cumva s-ar putea zice că ziua lui Piersic este… în fiecare zi. Greu de găsit un om la fel de tonic ca el, care ia viața așa cum i se așterne, dar o smotocește de iese tot binele din ea. Zâmbindu-i și povestindu-i la nesfârșit, chiar dacă ea, viața, mai are zile în care pare trezită cu fața la cearșaf. La mulți ani, maestre! (Tiberiu Sabo)

Sursa foto: Facebook – Florin Piersic

CITEȘTE ȘI:
Pastila de celebritate | Stăpânul râsetelor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.