Venea pe lume într-o zi de 7 iunie, acum 69 de ani, în Ballymena, Irlanda de Nord. N-a fost un copil apatic dacă e să ne gândim că la 9 ani lua lecții de box (mai apoi chiar a devenit campion regional). Cu scena s-a apucat să cocheteze la 11 ani, când i s-a oferit rolul principal într-o piesă de teatru a școlii. N-a cârtit, fiindcă în distribuție era și o copilă de care îi plăcea.
Până la cariera de actor nominalizat la Oscar, BAFTA, Globul de Aur și alte premii a terminat o facultate la Belfast și a și avut unele ocupații care nu aveau treabă cu actoria. A muncit ca stivuitorist la fabrica de bere Guinness, a fost și șofer de camion. S-a exersat și în fotbal, însă până la urmă a lăsat-o baltă, fiindcă nu părea să fie un talent de pus în ramă.
Din 1976 s-a apucat serios de teatru, la Belfast și apoi la Dublin. A fost remarcat, în 1980, de regizorul John Boorman, care i-a oferit rolul lui sir Gawain din filmul ”Excalibur”. Apoi s-a mutat la Londra. A jucat în filme precum „The Bounty” (1984), alături de Mel Gibson și Anthony Hopkins, ori în „The Mission” (1986), cu Robert De Niro și Jeremy Irons. În 1987 a luat calea Hollywood-ului. Acolo unde, după o vreme, regizorul Steven Spielberg avea să-i ofere rolul lui Oskar Schindler în ”Lista lui Schindler”. Un rol pentru care a pierdut la mustață Oscarul. I l-a ”suflat” Tom Hanks, pentru ”Philadelphia”. Una peste alta, Liam Neeson a dovedit că e un actor de rasă. (Vladimir Andru)
Sursa datelor: Wikipedia. Foto: Wikipedia / Georges Biard