Acum 75 de ani, într-o zi de 6 martie, venea pe lume la Cambridge, în Anglia, un flăcău care avea să poarte numele David Jon Gilmour. Acel Gilmour de la acea trupă Pink Floyd.

Din 1963 până în 1967 David s-a exersat muzical, cum s-ar zice, prin formații precum Joker’s Wild și Bullitt. Trupe cumva ambițioase, însă pierdute prin culisele muzicii. În 1968 a intrat în Pink Floyd, cântând la chitară și cu vocea, alături de Roger Waters și Richard Wright. În 1985, după ce Roger Waters părăsește formația, Gilmour preia conducerea Pink Floyd și lansează cu trupa albumul ”A Momentary Lapse of Reason”. Ca bomboană pe tortul muzicii, în 1996 a fost inclus în Rock and Roll Hall of Fame, ca membru al formației Pink Floyd.

Celebra revistă ”Rolling Stone” l-a așezat pe locul 14 în clasamentul celor mai buni chitariști ai tuturor timpurilor. Cât despre soloul său de chitară din piesa ”Comfortably Numb”, acesta ar fi, după părerea unor critici muzicali, cel mai bun din istorie.

Firește că părerile au subiectivismul lor, fiindcă tocmai de aceea sunt păreri, iar nu axiome ori mistrii. Una peste alta, dincolo de păreri, ne rămâne să ne bucurăm de muzică și de faptul că a existat Pink Floyd.

Tiberiu Sabo

Sursa datelor: ro.wikipedia.org. Foto: ro.wikipedia.org / Joep Vullings

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.