105 ani. Atâția se împlinesc astăzi de la nașterea lui Francis Albert Sinatra. Mai simplu, Frank Sinatra. Actor, cântăreț, compozitor și regizor. Plus idol pentru o sumedenie de doamne și domnițe. Cum ar veni, un pedigri de învingător. A avut succes și nu i-a refuzat vieții nimic din ce i-a putut da aceasta.
Frank Sinatra a fost un personaj aparte. Nu s-a sfiit în a socializa, când îi pica bine, cu mafioți ori cu președinți de stat. A făcut-o în felul său, după cum o spune în unul dintre cântecele sale de pus în ramă, ”My way”.
Izvoarele istorice recente, să le spunem așa, cu tâlcul de rigoare, relevă că Sinatra a băut cu polobocul, iar nu cu paharul, și de fumat a fumat cam cât pufăiau două ori trei locomotive cu aburi pe zi, la un loc.
A iubit femei celebre, a fost însurat de patru ori, iar câte inimi va fi frânt nu stăm să socotim, să nu ne iasă cu zecimală. Era foarte atent la aspectul său, plus că se zice că făcea chiar și o duzină de dușuri pe zi.
Un om extrem de inteligent fiind, totuși, se făcea ca un arici atunci când venea vorba de matematică, la școală. Voia, pesemne, să-și deseneze o carieră fără teorema lui Pitagora. Până la urmă a reușit.
În anul 2001, postul BBC Radio 2 l-a desemnat pe Frank Sinatra „Vocea secolului XX”. Suna bine. Și ca voce, și ca demers. Chapeau. Sau, fără împrumuturi lexicale, jos pălăria! (Valentin Andru)
Sursă informații: radioromaniacultural.ro. Foto: ro.wikipedia.org