Ședința de astăzi a Consiliului Județean Maramureș a început cu un eveniment festiv prilejuit de decernarea titlului onorific Tezaur Uman Viu meșterului popular Dumitru Pop Tincu, cioplitor de cruci, continuatorul meșteșugului lui Ioan Stan Pătraș, fondatorul Cimitirului Vesel din Săpânța.
Acest titlu, care reprezintă o inițiativă UNESCO pentru salvgardarea, păstrarea și transmiterea patrimoniului cultural imaterial, i-a fost acordat meșterului popular maramureșean de către Ministerul Culturii în 6 septembrie 2021.
La finalul evenimentului, Dumitru Tincu a mulțumit pentru onoarea de a fi primit acest titlu, iar apoi participanții au putut urmări un film de prezentare a activității meșterului popular, documentar realizat de Muzeul Maramureșan din Sighetu Marmației.
Sursă informații: Biblioteca Județeană ”Petre Dulfu”. Sursa foto: Muzeul Maramureșan
CITEȘTE ȘI: Dumitru Pop Tincu a primit titlul onorific de Tezaur Uman Viu