Documentarul „Wild Danube”, realizat de celebrul producător de televiziune britanic Charlie Ottley, a avut premiera luni. Astăzi, de Ziua Națională a României, „Wild Danube” va fi difuzat pe postul de televiziune Digi 24, la ora 22.00. În luna ianuarie, documentarul va fi difuzat și de BBC.

Asociaţia de Management al Destinaţiei Delta Dunării s-a implicat încă de la sfârşitul anului 2020 pentru a veni în sprijinul lui Charlie Ottley pentru realizarea acestei producții.

”Ne-am făcut drum pe cel mai crunt viscol, am sărbătorit împreună Paştele, am privit alături de el cum Delta renaşte primăvara, dar şi cum este asaltată de turişti vara, am pescuit şi am vizitat comunităţile deltaice şi i-am arătat problemele cu care se confruntă acestea” – se arată într-un comunicat al Asociaţiei de Management al Destinaţiei Delta Dunării.

”Charlie Ottley este un îndrăgostit iremediabil de România şi, implicit, de Delta Dunării, fiind unul dintre cei mai buni promotori ai ţării noastre în plan internaţional. Documentarul, lansat într-un moment cu puternică încărcătură emoţională, Ziua Naţională a României, dar şi dispariţia prematură a celui care a fost Ivan Patzaichin, va arăta întregii lumi Delta Dunării, necosmetizată, cu bune şi cu rele, exact aşa cum este ea. Putem spune că documentarul «Wild Danube» se încadrează perfect în motto-ul «Delta pentru oameni, oameni pentru Deltă» şi sperăm să tragă un semnal de alarmă pentru autorităţi”, relevă aceeași sursă. Să nădăjduim că așa va fi.

Sursă informații și foto: Asociaţia de Management al Destinaţiei Delta Dunării (credit foto: Ovidiu Oprea)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.