”Swimming World Magazine” l-a desemnat pe David Popovici cel mai bun înotător al anului 2022. Este pentru prima dată când un înotător român primește această nominalizare. Numărul din decembrie al revistei va trata pe larg acest subiect și performanțele lui David, care intră astfel în galeria de elită a înotului mondial, după ce edițiile 2019 și 2021 l-au desemnat câștigător la masculin pe americanul Caeleb Dressel.
”Swimming World Magazine” este o revistă dedicată sporturilor acvatice, înființată în 1960. În 2018, pentru a-și extinde acoperirea și impactul, a fuzionat la nivel de platforme multimedia cu ISHOF (International Swimming Hall of Fame, organizație non-profit datând din 1965, recunoscută de Federația Internațională de Natație – organismul de conducere pentru sporturile acvatice olimpice), fiind în prezent cea mai importantă revistă de profil la nivel mondial.
În acest an David a cucerit podiumurile europene și mondiale, obținând 13 medalii (dintre care 4 de aur la seniori), la cele mai importante competiții de înot din lume: Mondialele de seniori de la Budapesta (iunie), Europenele de juniori de la Otopeni (iulie), Europenele de seniori de la Roma (august), Mondialele de juniori de la Lima (august- septembrie). La 17 ani și 9 luni, încă junior, a uimit întreaga lume la Campionatele Mondiale de seniori de la Budapesta, devenind al doilea înotător din lume care a câștigat probele de 100 și 200 m liber la aceeași ediție a competiției mondiale. Primul fusese americanul Jim Montgomery, în urmă cu 49 de ani, la Belgrad.
De asemenea, deși junior, la cea dintâi prezență a sa la Campionatele Mondiale de seniori, a devenit primul înotător român care a cucerit aurul mondial la seniori și cel mai tânăr campion mondial din istoria natației. Timpul înregistrat în finala de la 200 m liber, al patrulea din istoria înotului mondial, a reprezentat un nou record al lumii de juniori. După ce s-a impus și în finala de la 100 m liber, a devenit primul înotător român din toate timpurile dublu campion mondial. Între 13 și 18 decembrie, David va participa la Campionatele Mondiale în bazin scurt (25 de metri), care se vor desfășura la Melbourne.
Sursă informații și foto: Ministerul Sportului
CITEȘTE ȘI: Omul pentru care parcă nimic nu pare imposibil