„Comorile României”, expuse de băimăreanul Tudorel Ilie în Valencia de 1 Decembrie

Sursă foto: Tudorel Ilie

Cu ocazia Zilei Naționale a României, expoziția de artă fotografică itinerantă „Comorile României – Patrimoniul Mondial UNESCO din România”, semnată Tudorel Ilie, a ajuns în regiunea Valencia (Spania). „Acest proiect cultural are ca scop prezentarea și promovarea celor mai reprezentative obiective ale Patrimoniul Mondial UNESCO din România pentru publicul spaniol și pentru diaspora românească din Spania, în colaborare și în parteneriat cu ICR Madrid și sub patronajul Comisiei Naționale a României pentru UNESCO”, precizează artistul fotograf.

Expoziția a fost prezentată mai întâi în cadrul recepției organizate de Ziua Națională a României de către Consulatul General al României la Valencia. Pentru ca ulterior să fie în centrul atenției la festivalul prilejuit de 1 Decembrie la Castellon de la Plana – un eveniment organizat de primăria din localitate în colaborare cu Consulatului General al României la Valencia.

„Comorile României – Patrimoniul Mondial UNESCO din România” a călătorit deja prin multe alte orașe importante ale Spaniei: Madrid, Sevilla, Ibiza, Cuenca, Murcia, Tarancon.

Sursă foto: Tudorel Ilie
Sursă foto: Tudorel Ilie
Sursă foto: Tudorel Ilie
Sursă foto: Tudorel Ilie

CITEȘTE ȘI:
Băimăreanul Tudorel Ilie, premiat în cadrul Concursului Național ”Fotografia – Document Etnografic”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.