Într-o zi de 10 decembrie, în urmă cu 82 de ani, începeau filmările la o peliculă care avea să devină una dintre cele mai vizionate producții cinematografice din lume.

E vorba de ”Pe aripile vântului” (”Gone with the Wind”), ecranizarea romanului cu același nume scris de Margaret Mitchell. Filmările au durat 140 de zile, iar premiera a avut loc în 15 decembrie 1939. Un film apreciat de-a lungul timpului de milioane de oameni, care a primit zece premii Oscar, un record pe care l-a păstrat vreme de 20 de ani.

„Un spectacol cinematografic monumental”, scria „New York Herald Tribune” după premiera filmului. ”Cel mai ambițios film de acțiune din istoria spectaculoasă a Hollywoodului”, nota, la rândul său, la acea vreme, „New York Times”. Cât despre încasări, acestea au fost uriașe.

A și avut parte de actori unul și unul – Vivien Leigh (Scarlett O’Hara), Clark Gable (Rhett Butler), Olivia de Havilland (Melanie Hamilton) ori Leslie Howard (Ashley Wilkes). Altfel zis, un film de referință în cinematografie, pe care îl poți revedea oricând cu plăcere, chiar dacă au trecut atâția și atâția ani de când a fost realizat. La urma urmei, pe ce e frumos parcă și timpul ezită să își aștearnă praful. (Vladimir Andru)

Sursă informații și foto: ro.wikipedia.org

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.