24 martie 1874, Budapesta. Venea pe lume Erik Weisz. Cel care avea să devină, cu numele de scenă Harry Houdini, un celebru iluzionist, dar și actor și producător de film. A rămas vestit în lumea magicienilor pentru abilitatea cu care izbutea să desfacă lacăte, tot felul de încuietori și să se facă nevăzut din spații închise din care nu credeai că ar putea ieși cineva. Ei bine, Houdini ieșea.

A învățat ani în șir despre lacăte și cătușe, până a ajuns expert în domeniu. În 1895, vrând să facă ceva mai altfel decât alți iluzioniști, i-a provocat pe lucrătorii unei secții de poliție, zicând că nu numai că se poate descotorosi de cătușe, dar poate și scăpa din celulă. Și ghici ce. A reușit.

A fost fascinat, de pe la 17 ani, de magicianul francez Jean Eugene Robert Houdin, așa că nu e de mirare că atunci când a avut nevoie de un nume de scenă a mai pus un i la Houdin. Printre altele a rămas de poveste cu trucul prin care, pe hipodromul din Londra, a făcut cumva să pară că dispare un elefant cu tot cu dresorul lui. A fost cu adevărat un personaj Harry Houdini. (Vladimir Andru)

Sursa datelor și foto: Wikipedia

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.