Pe 25 octombrie, personalităţi de renume din lumea din artei şi a muzicii clasice se reunesc în campania „România are nevoie de artă”, iniţiată de Fundaţia Regală Margareta a României, pentru a mobiliza fondurile necesare susţinerii programului naţional Tinere Talente. România pierde în fiecare an zeci de tineri talentaţi, muzicieni şi artişti vizuali care nu au şansa să-şi dezvolte şi manifeste talentul. Publicul poate dona prin SMS cu textul ARTA la 8864, sprijinind astfel, cu 4 euro lunar, bursele Tinere Talente.

Concertul Regal, un eveniment caritabil cu o istorie de 12 ani, reunea pe scena Ateneului Român, în ziua de naştere a Regelui Mihai, pe 25 octombrie, muzicieni români de succes internaţional şi mari orchestre, în susţinerea tinerilor artişti români. Fundaţia Regală Margareta a României continuă şi în acest an tradiţia acestui eveniment, oferind publicului un alt tip de act artistic, dat fiind contextul actual al pandemiei.

Muzicieni de elită ai scenelor lumii – soprana Nelly Miricioiu, violonistul Alexandru Tomescu, soprana Felicia Filip, dirijorul Tiberiu Soare, pianista Alexandra Dariescu, tenorul Teodor Ilincăi vorbesc despre implicarea lor în susţinerea viitorului artistic al României şi despre emoţionantele momente alături de public cu ocazia concertelor regale caritabile la care au fost protagonişti pe scena Ateneului Român.

Personalităţi culturale emblematice – Oana Pellea, Irina Margareta Nistor, Ştefan Câlţia, Corina Şuteu şi Andrei Dimitriu explică rolul esenţial al artei în destinul unei ţări ca România şi vorbesc despre experienţa lor alături de bursierii Tinere Talente, în calitate de mentori şi susţinători ai acestora.

Foşti şi actuali bursieri ai fundaţiei, muzicieni cu o carieră artistică de succes – violoncelistul Andrei Ioniţă, compozitorul Sebastian Androne, mezzosoprana Martinina Antonie, violoncelistul Corneliu Zîrbo, violonistul Mircea Dumitrescu şi violoncelista Izabela Ghergu prezintă condiţiile în care are loc evoluţia unui copil înzestrat cu talent, sacrificiile şi provocările întregii familii şi vorbesc despre importanţa crucială a susţinerii primite la început de drum prin bursă, mentorat şi promovare, în cadrul programului naţional Tinere Talente.

Mulţi copii talentaţi provin din familii ale căror posibilităţi financiare nu le permit să-şi dezvolte talentul. Astfel, România pierde în fiecare an zeci de tineri talentaţi, muzicieni şi artişti vizuali care altfel ar putea deveni artişti ai lumii. Chiar dacă harul lor este descoperit, chiar dacă sunt acceptaţi în şcoli de arte sau muzică, tinerii din familii modeste nu au şanse reale de afirmare, din lipsa resurselor sau a îndrumării necesare. Ca răspuns la această problemă, Fundaţia Regală Margareta a României a creat un program naţional pentru a sprijini, îndruma şi promova aceşti tineri talentaţi pentru a-şi atinge adevăratul potenţial şi a-şi exprima talentul. Pentru mulţi tineri talentaţi bursa a reprezentat o treaptă esenţială în evoluţia lor, un salt spre o performanţă imposibil de atins fără resursele financiare şi îndrumarea unor mentori, o adevărată rampă de lansare în lumea internaţională a artelor.

În fiecare an, în luna noiembrie este organizată o selecţie naţională, în liceele şi universităţile de muzică şi arte vizuale din România. Candidaţii sunt selectaţi pe baza dosarului social, apoi sunt evaluaţi de către un juriu de specialitate, compus din personalităţi din lumea artei. Peste 350 de burse au fost oferite, începând cu 2008, tinerilor cu vârsta între 14 şi 24 de ani care studiază muzica sau artele vizuale în instituţiile vocaţionale. Aceştia au fost ajutaţi să depăşească greutăţile financiare pentru a continua să-şi exprime valoarea artistică. Investiţia Fundaţiei Regale Margareta a României însumează 1,6 milioane euro, fonduri atrase prin sponsorizări şi donaţii.

Programul Tinere Talente este astăzi recunoscut precum cel mai bun program de artă şi cultură din România, laureat la Gala Societăţii Civile. Donaţiile făcute prin SMS la 8864 cu textul ARTĂ, în valoare de 4 euro lunar, vor sprijini bursele Tinere Talente 2021. Campania ajunge în atenţia publicului prin emisiunea-eveniment România are nevoie de artă, difuzată duminică, 25 octombrie, de la ora 18, simultan pe canalele TVR 1, Radio România Muzical şi Radio România Cultural şi prin spotul promovat de Magic FM şi continuă prin alte apariţii media până pe data de 8 noiembrie.

Sursa: Fundaţia Regală Margareta a României. Foto: frmr.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.