Ia din tabloul lui Matisse prinde viaţă în ultimul episod al documentarului „Port Valoare şi Splendoare”, de la TVR 1. Cămaşa care „coase culturile-ntre ele” aminteşte de vremurile în care miracolele se întâmplau pentru că oamenii credeau în ele – se arată într-un material de promovare a produc’iei al televiziunii publice. Iuliana Tudor conduce telespectatorii prin povestea iei, în episodul cinci al primei producţii documentare despre cămaşa românească, pe 27 decembrie, de la 16.00, la TVR 1.

De-a lungul celor patru episoade parcurse până acum, ne-am întărit credinţa că trecutul face parte din fiinţa noastră, că purtăm în ADN sufletul acestui popor, din cele mai vechi timpuri. Erau „vremuri în care miracolele se întâmplau pentru că oamenii credeau în ele. Vremuri în care cutumele erau respectate pentru că oamenii făceau diferenţa între ce se cade şi ce se cuvine, între datorie şi merit. Nostalgia după cămaşa tradiţională e nostalgia după acele valori şi după acele splendori”, a arătat Camelia Robe, cea care semnează scenariul şi regia producţiei.

Străbunicile noastre semănau, secerau, ţeseau, coseau inul cu mâinile lor. Făceau în luni de zile ceea ce produc acum maşinăriile în câteva ore. „De aceea ne permitem azi să fim atât de risipitori. Tot acest progres tehnologic ne-a înstrăinat de natură şi de valorile ei. Haine de serie, suflete de serie”, sintetizează Iuliana Tudor.

Sursa: tvr.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.