Mai sunt șapte zile până la startul Eurovision, iar emoțiile artiștilor cresc de la o repetiție la alta. Fiecare dintre ei concurează pentru un punctaj adunat din notele juriului și cele acordate de fani.

La ediția din acest an, punctajul acordat de juriul României va fi prezentat de o fostă mare campioană: Cătălina Ponor.

„Este o mare bucurie să susțin România din această postură inedită. Știu foarte bine ce înseamnă să îți reprezinți țara într-o competiție și emoțiile pe care le trăiești în acele momente. Sunt alături de Roxen, alături de România la Eurovision!”, mărturisește fosta mare gimnastă.

Marți, 18 mai, joi, 20 mai și sâmbătă, 22 mai, în epilogul semifinalelor și finalei transmise în direct la TVR, telespectatorii vor afla de la Cătălina Ponor punctajul acordat de juriul României artiștilor din concurs.

Până atunci, publicul din țară rămâne conectat la atmosfera concursului prin emisiunea „Destinația Eurovision”. În fiecare seară, la TVR 1, de la ora 20.50, telespectatorii pot urmări povestea participării României la ediția numărul 65 a concursului. Gazda emisiunii, Sonia Argint, prezintă imagini din culisele evenimentului și din capitala Eurovision 2021.

Sursa: tvr.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.