Sâmbătă, 11 iulie, la TVR 1, ora 21.10, telespectatorii pot urmări a doua comedie western din trilogia ardelenilor, filmul Artista, dolarii şi ardelenii (România, 1978), regizat de Mircea Veroiu, avându-i în distribuție pe Ilarion Ciobanu, Mircea Diaconu, Ovidiu Iuliu Moldovan, Victor Rebengiuc, Rodica Tapalagă, Mircea Albulescu, Tania Filip şi mulţi alţii. Actorul Mircea Diaconu a povestit, pentru TVR, cu multă bucurie despre „această joacă din cinematografia română”, cum numeşte el trilogia ardelenilor, despre „cel mai bun scenarist pe care l-a avut România vreodată” şi despre culisele filmărilor unei serii de filme care s-a bucurat şi se bucură în continuare de succes la public.

Ne jucam cu toţii ca într-un basm

„A fost o joacă, până la urmă, e singurul exemplu de acest tip din cinematografia română. Ne jucam cu toţii ca într-un basm, o poveste frumoasă: un western e, până la urmă, o poveste. Povestea celor trei fraţi în Vestul Sălbatic a avut un succes năprasnic şi la vremea aceea şi, absolut miraculos, face şi astăzi, ceea ce ne bucură enorm! Din păcate, dintre cei trei fraţi, numai eu mai sunt în viaţă…”, îşi începe actorul Mircea Diaconu povestea, provocat la amintiri despre filmările uneia dintre cele mai îndrăgite producții ale cinematografiei româneşti.

„Îmi face o deosebită plăcere să vorbesc despre o perioadă frumoasă şi specială din viaţa noastră, a tuturor. De ce spun a noastră, proiectul Ardelenii în Vestul Sălbatic a pornit de la Titus Popovici, de departe cel mai bun scenarist pe care l-a avut România vreodată şi care s-a înconjurat de doi mari regizori, de Dan Piţa şi Mircea Veroiu, de operatori foarte buni şi de o echipă excelentă. Şi iată o poveste care a început în 1977, când s-a făcut prima serie, iar în ’80 s-a încheiat cu al treilea film Nu e un serial, să înţeleagă lumea exact, în sensul de astăzi, ci sunt trei filme de lungmetraj, deci o trilogie de fapt”, explică actorul.

N-a mai fost loc de continuare

„În vremea aceea, erau gândite aceste trei filme pe care le ştiţi, care s-au făcut, şi mai erau, poate chiar şi scrise sau schiţate încă două poveşti. Şi anume, ei, cei trei fraţi, plecau, se înscriau în Legiunea străină, iar în ultimul film ar fi urmat întoarcerea acasă, în Poplaca. Din păcate, vremurile s-au stricat în România (oricum, mai rău decât erau stricate) şi au fost tăiate din bugetele anuale comediile, ceea ce era şi acest film, tocmai ca să rămână spatiu şi finanţare pentru filme de linie, filmele de ideologie şi de propagandă (erau anii ’80) şi, prin urmare, nu s-au mai făcut la vremea aceea. Se râdea chiar pe vremea aceea cum că cei trei fraţi au rămas în America şi nu s-au mai întors acasă… ceva de genul acesta”, dezvăluie în continuare actorul Mircea Diaconu.

Filmări în condiţii grele

„Faptul că ne-am jucat cu toţii, că am făcut cu bucurie filmele acestea, se vede şi astăzi, deşi filmările s-au făcut în condiţii foarte grele. Vă dau doar un exemplu, ca să vă imaginaţi: primul film, dacă vă amintiţi, se termină cu o bătălie mare, într-un cerc, în care noi, cei buni, ne apăram, fiind atacaţi de răi, care erau călare. Trăgeau în noi şi noi în ei şi aşa mai departe. Acea scenă s-a făcut cu opt cai, ca să vă imaginaţi, deşi parea că e plin de cai, care aleargă, cad, împuşcături ş.a.m.d. Atâţia aveam… De fapt Buftea avea nouă cai la vremea aceea şi în clipa în care călăreţul trecea prin spatele camerei, sărea de pe cal, urca altul şi calul continua să facă cercul acela, aşa încât păreau foarte mulţi. În fapt, se schimbau călăreţii şi nu caii”, îşi aminteşte Mircea Diaconu.

Sursa: tvr.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.