Flash are 3 ani şi este un câine de talie mică, din rasa Jack Russell Terrier. A fost votat cel mai frumos câine din România, dar aceasta nu este singura lui calitate: Flash este unul dintre cei 20 de câini din rasa sa din întreaga lume care au reuşit să intre în categoria câinilor de căutare-salvare, o trăsătură total atipică pentru rasele mici – se arată într-un comunicat al TVR.

Campion naţional de salvare, Flash s-a calificat la Campionatul Mondial al Câinilor de Salvare din 2021. Este capabil să caute şi să găsească, în maxim 20 de minute, eventuale victime, pe o suprafaţă de 1500 mp de dărâmături. Povestea lui a fost spusă  vineri dimineaţă, în matinalul TVR 1, „Cu capu-n zori”.

Flash a mers la întâlnirea cu echipa TVR Craiova, oraşul unde locuieşte, însoţit de profesorul Liviu Ionescu, preşedinte al Centrului Naţional de Educare Canină. Centrul este singurul club canin din România membru al Organizaţiei Internaţionale a Câinilor de Salvare (IRO) şi reprezentantul României la Federaţia Chinologică Internaţională.

Sursa: tvr.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.