Omul-univers este un concept întâlnit pe toate meridianele și a apărut din nevoia de a justifica diferențele dintre indivizii care populează Terra. Oamenii sunt diferiți, dar vor unicitatea pe care se străduie din răsputeri să o facă cât mai vizibilă. Azi, însă, Zeul Ban conduce detașat existența omului modern. Așa că în modernitate, omul-resursă economică a ocupat locul omului-univers. Unicitatea omului-resursă se rezumă la zâmbetul Zeului Ban.

Omul modern are statut de resursă economică

Pornind de la ideea de om-univers (un individ, un univers în sine) se poate afirma, prin extrapolare, că pe Mapamond ar fi cam 7,2 miliarde de universuri aflate într-o mișcare browniană. Universurile umane interacționează, se ”ciocnesc” și scot scântei, se împing și se atrag, într-o goană fără sfârșit, numai pentru a-l îmbuna pe Zeul ban să le zâmbească tot mai des și cât mai larg. Ca să nu se lovească prea tare, universurile trebuie ținute sub control. Cine poate fi lesne controlat (manipulat)? Omul puțin educat! Omul puțin educat, chiar dacă este instruit economic, va fi dependent de sursa din care să-și acopere nevoile primordiale. Nimeni nu-i lasă accesul liber la sursă. Pentru asta, omul modern trebuie să-și accepte statutul de resursă economică, fiind modelul preferat de economie, din mai multe motive. Unul ar fi acela că i se poate măsura cu precizie chirurgicală valoarea de piață, valoarea economică aidoma tuturor bunurilor care fac obiectul schimburilor.

Contabilizarea valorii umane

Valoarea umană a omului-univers este fundamental diferită de cea a bunurilor sau lucrurilor. Când se vorbește despre valoarea unui om se face trimitere la manifestarea liberă a abilităților, competențelor, cunoștințelor, responsabilităților, la priceperea ori la profesionalismul individului. Fiind o trăsătură subiectivă, este tare greu de măsurat. Cum unora le place să rezolve problemele ce se ivesc la orizont, iar măsurarea valorii umane este una dintre ele, s-au gândit să o determine ca factor sumativ al însușirilor de mai sus. Scorul obținut arată că unii excelează pe o anumită componentă, alții pe alta, unii au câte pic din fiecare, alții nu prea au defel etc. ”Specialiștii” rezolvatori de probleme umane continuă exercițiul prin așezarea punctelor obținute de indivizi în ordine matematică, pentru a obține o ierarhie. Tot ”meseriașii” stabilesc cine-i sus, cine-i jos, cine-i mai valoros sau fără de valoare. Ca să fie credibili, au găsit și valori de referință pentru a face comparațiile de rigoare: media pe țară, europeană, mondială, ale țării X sau Y. Odată topul finalizat, se trece la concluzii: 1) oamenii sunt diferiți (ce interesant!) 2) oamenii sunt mai: valoroși, productivi, competenți, responsabili, cunoscători, pricepuți unii față de alții. Și s-au oprit aici, pentru că aici doreau să ajungă.

Un om valorează cât salariul primit de la angajator!

A măsura valoarea umană, pe seama atributelor care o definesc, este o sarcină deosebit de grea. ”Specialiștii” au constatat că trăsăturile care definesc valoarea umană nu se pot cuantifica, ba mai mult, sunt tare schimbătoare. Au mai observat că baza de comparație nu este stabilă. Sesizând impasul, au căutat un numitor comun, care să dețină stabilitatea și capacitatea de nivelare a elementelor de valoare. S-au uitat în stânga și dreapta, în sus și jos și au văzut în curtea economiei că omul este tratat ca o resursă, ca un element de capital și că pe om nu-l deranjează defel. Un om valorează cât salariul primit de la angajator! S-au oprit din cugetare, au mai oftat de șase ori și au dat pe goarnă concluzia: salariul este suma de bani care măsoară profesionalismul, cunoștințele, priceperea, competențele, aptitudinile, responsabilitatea manifestate în câmpul muncii! Păi nu?! ”Specialiștii” au văzut că salariații sunt recompensați diferit, cei ”mai” profesioniști, cu mai mulți bani față de cei mai puțin pricepuți. O altă concluzie: se confirmă faptul că trăsăturile care definesc valoarea influențează prețul omului aflat pe ogorul muncii. Evrika!

Omul-univers nu prezintă interes, pentru că el nu aduce profit…

Omenirea trebuia convinsă că omul modern este cel de tip corporatist, angajat model, cu randament și productivitate, cu puțină gândire, dar multă supușenie. Economia are nevoie de meseriași, slujbași, lefegii, truditori folositori fabricilor și uzinelor. Omul-univers nu prezintă interes, el nu aduce profit! Odată ce norodul a fost și a acceptat statutul de resursă economică, ”specialiștii” au plusat: învățământul trebuie să ”producă resurse umane”, trebuie racordat nevoilor economiei etc. Tot mai multe voci hodorogite și rebegite preaslăvesc mediul economic și îi cântă-n strună. Guvernați sau formatori de opinie încep a lătra prin mass media, zicând că economia e mama și tata nației, că numai ea, economia, știe ce, cum, cât și unde să învețe norodul. Și se dau legi pentru a legaliza producția de resurse umane!

Omul-univers a fost înlocuit cu omul-resursă

Pas cu pas, învățământul a ajunsă să fie călărit de interesele economice. Reprezentanții economiei se ghidează după randamente și profit, urmărindu-și scopurile într-o abordare clară și pragmatică. Știu exact ce vor! Știu cu precizie de laser câte bucăți de strungari, zidari, ingineri, economiști sau medici sunt necesare pentru ca ei să-și facă treaba. Nu numai că știu ce vor, dar știu și cum să influențeze deciziile guvernaților, aflați în subordinea lor. Păi nu ”mediul economic” i-a propulsat pe ”aleși” în fruntea statului?! Nu cu multă vreme înainte, învățământul era farul călăuzitor și deschizător de drumuri pentru economie. Acum a ajuns un opaiț ce pâlpâie, alimentat de unii dascăli care nu vor să cedeze în fața intereselor economice. Marea parte a învățământul actual – la noi, dar și peste mări și țări – se află la cheremul intereselor economice, în poziție de ghiocel umil și supus. Legea lui Gresham spune că: ”moneda rea scoate din circulație moneda bună”. Omul-univers a fost înlocuit cu omul-resursă.

O întrebare, de-a dreptul retorică: există oare o perspectivă de viitor în care învățământul se va ocupa de oameni, nu de resurse; de oameni cu valoare umană și nu economică?! Potrivit trendului pe care evoluează societatea, umană și economică, ajungem la concluzia că Pandora a fost tare iute de mână, reușind să pună capacul pe ladă pentru a păstra speranța.

conf. univ. dr. ec. Vasile Bîrle

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.