Un copac cu flori. Zburătoare

Parafrazând titlul piesei lui Ștefan Hrușcă ”Un copac cu flori”, imaginea aceasta ar putea fi botezată, cu nițică patină a metaforei, ”Un copac cu flori zburătoare”. Fotografia e făcută azi, la margine de Baia Mare. Așa că dacă mâine treceți prin zonă, sigur aflați copacul. Dacă nu-i mai găsiți ”florile”, asta e, că de-asta-s zburătoare. Pe de altă parte, dar întrucâtva în același context, dacă în drumurile voastre faceți fotografii ori filmări care credeți că i-ar putea inspira și pe alții, eZiarultău vi le găzduiește cu plăcere și pe site, și pe pagina de Facebook. Pe această temă – și nu numai – vor fi și concursuri pentru cititori (cu premii, firește, nu doar cu strângeri de mână), dar vi le vom desluși pe toate la timpul lor. Și, în caz că sunteți dintre cititorii noștri mai noi, nu uitați să puneți săgeata mouse-ului (sau apăsare lungă pe mobil) pe fotografiile din site, ca să nu aveți senzația că suntem un ziar alb-negru :). Veți avea plăcerea de a constata că fotografiile se colorează ca primăvara, când dau copacii-n floare, chiar dacă acum dă iarna târcoale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.