Înfrângere a adus echipei Știința Explorări și a treia etapă din sezonul 2023/2024 a Diviziei A1. Băimărenii au evoluat azi în deplasare la SCMU Craiova, gazdele impunându-se cu 3-0 (25/18, 25/23, 25/19).
”A fost un meci pe care Craiova l-a cam controlat, acesta este adevărul. În setul 2 am făcut niște greșeli care ne-au costat: la 1-1 puteam vorbi despre un alt mers al lucrurilor. Consider că a fost o victorie meritată a Craiovei”, a declarat Marius Botea pentru contul de socializare al SCMU. ”Chiar dacă scorul este 3-0, este o victorie muncită. Mă așteptam ca Baia Mare să opună rezistență. Au jucat foarte bine în anumite momente”, a considerat Dănuț Pascu, antrenorul craiovenilor.
După jocul de azi, gruparea antrenată de Marius Botea coboară de pe locul 8 pe locul 9 în ierarhia Diviziei A1, în timp ce craiovenii urcă de pe poziția 5 pe locul 3, având 8 puncte. (G.D.)
Sursă foto: Facebook / SCM Craiova
CITEȘTE ȘI:
Volei – Divizia A1 | Știința Explorări joacă acasă la o echipă încă neînvinsă