Știința Explorări Baia Mare joacă mâine, de la ora 17, acasă, cu Steaua. Un meci din etapa a 13-a a Diviziei A1. În tur, bucureștenii s-au impus pe teren propriu cu 3-0. Înaintea acestei partide, Știința Explorări este pe locul 7, cu 15 puncte, în timp ce Steaua este pe 3, cu 31 de puncte.

Ambele echipe au disputat meciuri oficiale pe teren propriu la mijlocul acestei săptămâni. Știința Explorări a învins pe SCM Zalău cu 3-2 (faza a II-a a Cupei României, manșa secundă, în tur a fost 0-3), iar Steaua a pierdut, 0-3, partida cu echipa slovenă ACH Volley Ljubljana (Challenge Cup, optimi de finală, manșa secundă, în tur a fost 1-3). Și Explorări și Steaua au fost eliminate din competițiile în care au jucat.

Programul etapei a 13-a:

  • Dinamo București – SCMU Craiova (21 ianuarie, ora 18, TVR 3)
  • CSU UV Timișoara – Arcada Galați (22 ianuarie, ora 12.30)
  • Olimpia Titanii București – Unirea Dej (22 ianuarie, ora 15)
  • Universitatea Cluj – CSU Știința București (22 ianuarie, ora 16)
  • Rapid – SCM Zalău (22 ianuarie, ora 16)
  • Știința Explorări – Steaua (22 ianuarie, ora 17)

Sursă informații și foto: stiintaexplorari.ro

Citește și: Știința Explorări a învins, însă a părăsit competiția

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.