Volei – Divizia A1 | Etapa intermediară fără Știința Explorări Baia Mare

Credit: Maria C

A 21-a etapă din Divizia A1 de volei masculin este programată mâine, 19 februarie. Știința Explorări stă, după ce victoria spectaculoasă repurtată cu 3-0 (25/18, 26/24, 25/22) în fața echipei Arcada Galați din runda precedentă i-a dus pe băimăreni pe locul 7 în clasament, cu 26 de puncte.

În urma ”bombei detonate” în compania gălățenilor, după cum caracterizează cei de la Federația Română de Volei succesul băimărenilor în compania Arcadei, trei jucători au ajuns în șaptele ideal al rundei 20: extrema Marius Cheagă, coordonatorul Adrian Chirino și centrul Franco Medina.

În ultima etapă din sezonul regulat, echipa antrenată de Marius Botea va evolua în deplasare la CSM Corona Brașov în 22 februarie, de la ora 17.00. Corona este pe poziția secundă de clasament, cu 41 de puncte. În tur, Știința Explorări a pierdut cu 1-3 (25/21, 18/25, 20/25, 14/25).

Din etapa 21 va fi transmisă în direct de TVR Sport partida dintre Dinamo și Steaua.

Știre actualizată.

CITEȘTE ȘI:
Volei – Divizia A1 | Știința Explorări, victorie în trei seturi cu Arcada Galați

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.