Volei – Cupa României | Știința Explorări joacă la Timișoara

La Timișoara începe parcursul echipei Știința Explorări Baia Mare în ediția 2021/2022 a Cupei României.

Încep partidele tur din faza I a Cupei României la volei masculin, ediția 2021/2022, fază în care sunt angrenate echipele din Divizia A1. Cu excepția primelor patru clasate la finalul sezonului precedent: CSM Arcada Galați, CSȘ CNE LAPI Dej SCM Zalău, SCMU Craiova și Steaua.

Știința Explorări Baia Mare va juca joi, 14 octombrie, în deplasare la CS UV Timișoara. Ambele adversare abordează partida din Cupa României după înfrângeri în debutul Diviziei A1. Băimărenii au pierdut acasă, după mare luptă, cu 2-3 meciul cu Dinamo București. Timișorenii au fost învinși fără drept de apel, tot pe propriul teren, cu 0-3 de SCM Zalău.

Jocul dintre CS UV Timișoara și Știința Explorări începe la ora 17.30. Returul este programat în Baia Mare miercuri, 20 octombrie, de la ora 17.00.

În cazul în care va trece de CS UV Timișoara, Știința Explorări Baia Mare va întâlni SCM Zalău în faza a II-a, într-o dublă manșă. Turul se va juca la Zalău, iar returul în Baia Mare.

Cupa României – meciurile din faza I
Rapid – Dinamo (meci 1);
”U” Cluj – Titanii București (meci 2);
Știința București – Unirea Dej (meci 3);
CS UV Timișoara – Știința Explorări Baia Mare (meci 4);
Cupa României – meciurile din faza a II-a
– SCM Zalău -învingătoare meci 4;
– învingătoare meci 2 – Steaua;
– SCMU Craiova – învingătoare meci 3;
– învingătoare meci 1 – Arcada Galați.
În ediția 2020/2021 a Cupei României, Știința Explorări Baia Mare a pierdut cu 0-3 întâlnirea cu Steaua București din faza I, fiind astfel eliminată din competiție. Tot din faza I au părăsit ediția precedentă de Cupa României și timișorenii, eliminați fiind de CSU Știința București (1-3). Trofeul a fost câștigat de Dinamo București.

Mai multe despre Știința Explorări Baia Mare găsiți aici.

Informații și foto: Știința Explorări Baia Mare

CITEȘTE ȘI:
Volei – Divizia A1 | Știința Explorări Baia Mare – Dinamo București 2-3

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.