Trofeul Gutâi – Nestor la un punct de titlu, Leu e din nou campion național

Emil Nestor a dominat și a patra etapă din Campionatul Național de Viteză în Coastă Total 2020, Trofeul Gutâi. La revenirea Maramureșului în calendarul de viteză în coastă după 9 ani, Nestor a stabilit o nouă bornă de timp la și mai are nevoie de un singur punct pentru a fi campion și matematic în acest sezon la Categoria II. La Categoria I, Mihai Leu și-a asigurat al doilea titlu consecutiv, câștigând ambele manșe de concurs din Pasul Gutâi.

”Pe același model Norma M20F, cu care a câștigat primele trei runde și a stabilit trei recorduri de timp, Nestor a confirmat și pe traseul de 5,2 kilometri din Maramureș. Încă din prima zi, liderul Categoriei II a confirmat cu un timp de 2:53,735, fiind cu 5,957 secunde mai rapid decât Silviu Dumitrescu (Osella PA2000 Evo). În manșele de concurs, Emil Nestor a reușit să coboare sub timpul de sâmbătă, iar după prima urcare, cronometrul s-a oprit la 2:52,223. În final, după cea de-a doua manșă, Nestor a avut un timp total de 05:45,126”, informează Federația Română de Automobilism Sportiv (FRAS).

A fost suficient pentru a-și asigura a patra victorie consecutivă din acest sezon, atât pentru el, cât și pentru culorile echipei pe care o reprezintă, RWD Racing Team. La Trofeul Gutâi, echipa a fost reprezentată de Nestor și Alex Mirea, acesta din urmă terminând al doilea la Categoria I.

Podiumul de la Trofeul Gutâi a fost completat de Silviu Dumitrescu (timp total de 05:48,484) și de bulgarul Stefan Stoev (05:58,957). De altfel, faptul că Dumitrescu a terminat al doilea i-a blocat, momentan, sărbătoarea pentru titlu lui Nestor. ”După patru runde, cu două înainte de final, Nestor are maximum de puncte, 100, în timp ce Dumitrescu a strâns 51. Clasamentul final se calculează după algoritmul N-1, unde N este numărul total de etape, iar 1 este cea mai slabă clasare a pilotului. Cum Dumitrescu are deja o absență, doar va cumula până la final, însă, pentru a fi sigur, Nestor trebuie să obțină un singur punct în ultimele două evenimente”, fac calculele reprezentanții FRAS.

În schimb, la Categoria I, Mihai Leu (Ferrari 458 Challenge) și-a asigurat titlul național pentru al doilea an consecutiv. ”Cu al șaselea timp la open în Trofeul Gutâi, Leu nu a avut emoții la categorie, unde cu timpul de 06:27,499 a fost mai rapid cu peste 11 secunde față de următorul clasat, Alex Mirea (BMW M2). Podiumul a fost completat de Alin George Luca (Porsche 911 GT Cup)”, se arată în comunicatul federației.

În total, 51 de piloți au luat startul la prima etapă de viteză în coastă organizată în Maramureș în ultimul deceniu. La Grupa A s-a impus Ciprian Ciobotaru (Mitsubishi Lancer Evo 7), la N victoria i-a revenit lui Dudu Senchea (Mitsubishi Lancer Evo 8), iar la EC2 (H), cel mai rapid a fost Costi Stratnic (Dacia STCC). Pe un BMW 2002, Gunther Graef a fost cel mai rapid dintre „istorici”, prin Pasul Gutâi fiind nu mai puțin de 9 concurenți în această divizie.

Sursă informații și foto: Federația Română de Automobilism Sportiv

DESCOPERĂ ȘI:
Vedete cu patru roți în Centrul Vechi din Baia Mare | galerie foto

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.