Tricourile căpitanilor echipelor din Liga I, scoase la licitație

Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) a organizat o acțiune de strângere de fonduri pentru a ajuta, în această perioadă complicată, Crucea Roșie Română.

”În acest ultim weekend al competiției LPF e-Liga, în care fanii fotbalului românesc duc în continuare dorul meciurilor live, ne-am gândit ca împreună cu cele 14 cluburi membre să organizăm cate o licitație pentru un tricou cu autograf de la fiecare căpitan al echipei. În sprijinul unei totale deschideri și transparențe, organizatorul licitației va publica până pe 4 mai 2020, la ora 21, când licitația se va încheia, un anunț în acest sens pe pagina de facebook a clubului. Câștigătorii licitațiilor vor fi notificați de către persoana desemnată de fiecare club în parte și vor face apoi dovada achitării sumei către Crucea Roșie Română, iar clubul va trimite tricoul câștigat fanului respectiv”, au explicat reprezentanții LPF.

Sursă informații și foto: lpf.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.