România va fi reprezentată în competiția olimpică de tir sportiv de la Tokyo de Laura Ilie. Antrenor, Olimpiu Florin Marin.

”De la primul sportiv român care a participat la Jocuri, George Palgino, Paris 1900, la primul campion olimpic al României, Iosif Sîrbu, Helsinki 1952, și până la ultimul campion olimpic al acestei discipline, Alin Moldoveanu, Londra 2012, tirul sportiv a reușit să țintească medalii, iar reprezentanții săi au devenit abonați la podiumul olimpic.

Primele medalii câștigate în ani ’50-’60, cu Iosif Sîrbu, Ștefan Petrescu, Ion Dumitrescu sau Gheorghe Lichiardopol și Ion Tripșa, au devenit motivație și inspirație pentru generațiile care le-au urmat. De la pușcă la pistol, școala românească a trăgătorilor și-a construit tradiția cu echilibru, precizie și multă pasiune”, spun cei de la Comitetul Olimpic și Sportiv Român.

FLASH
• primul participant român la Jocurile Olimpice: George Plagino, talere, Paris 1900
• primul campion olimpic al României: Iosif Sârbu, pușcă, Helsinki 1952
• cel mai recent titlu olimpic: Alin Moldoveanu, pușcă aer comprimat 10m, Londra 2012
• trei sportivi sunt dublu medaliați olimpici, toți la pistol viteză 25 m: Gheorghe Lichiardopol (bronz la Helsinki 1952 și Melbourne 1956), Corneliu Ion (aur la Moscova 1980 și argint la Los Angeles 1984), Sorin Babii (aur la Seoul 1988 și bronz la Barcelona 1992)
• 12 sportivi români au câștigat cele 15 medalii olimpice la tir

Mai multe detalii și foto, aici.

Sursă informații și foto: Comitetul Olimpic și Sportiv Român

CITEȘTE ȘI:
Team Romania | Povestea medaliilor olimpice la înot a început în Baia Mare
Team Romania | Peste 30 de medalii olimpice a obținut România la lupte

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.