În Huși a avut loc etapa finală a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar la șah, categoria gimnaziu. În concursul fetelor au participat 46 de jucătoare. Printre acestea s-au regăsit Sara Șunea și Maia Moldovan de la Academia de Șah Maramureș, cele două reprezentând județele de domiciliu: Maramureș, respectiv Cluj.
”Competiția a fost una acerbă, cu multiple medaliate naționale în prim plan. Dacă medalia de aur a fost câștigată de bucureșteanca Alexia Iordache (clasa a VIII-a), trei sportive au acumulat 5,5 puncte din 7: ieșeanca Alexia Andrieș (clasa a VIII-a, campioana României în 2023 la fete – 14 ani), Maia Moldovan (clasa a VII-a) și Sara Șunea (clasa a V-a). După aplicarea criteriilor de departajare, aceasta a fost și ordinea finală.
Maia a pierdut o singură partida, de mare luptă, în întâlnirea cu câștigătoarea medaliei de aur, în timp ce Sara s-a recunoscut învinsă prin depășirea timpului de gândire în meciul cu ilfoveanca Anastasia Rusu, vicecampioana României în 2024 la șah clasic – fete 16 ani”, informează reprezentanții Academiei de Șah Maramureș.
Următoarea competiție în care vor fi angrenate cele Maia și Sara este Campionatul Național pe echipe mixte. Va avea loc în Covasna, în perioada 22-26 mai.
Sursă: Academia de Șah Maramureș
CITEȘTE ȘI:
S-a înființat Academia de Șah Maramureș