Un singur jucător de la cluburi din Baia Mare face parte din lotul României pentru Campionatul European U20. Este vorba despre Mihai Mureșan de la CSM Știința Baia Mare. Care de altfel va fi și căpitanul ”Stejăreilor” la competiția din Lisabona.
Naționala de rugby U20 a României participă în perioada 5-14 noiembrie la Campionatul European ce va avea loc la Lisabona. În urma stagiului de pregătire de la Snagov și a meciului pe care o parte dintre jucătorii l-au disputat în cadrul Selecționatei Romanian Wolves, staff-ul tehnic a ales un lot de 26 de jucători. Căpitanul echipei este Mihai Mureșan de la CSM Știința Baia Mare. Jucător care a debutat în această vară pentru naționala de seniori a României în cadrul turneului efectuat în Uruguay. Mureșan este singurul jucător legitimat la cluburi din Baia Mare care face parte din lotul ”Stejăreilor”, antrenat de băimăreanul Răzvan Popovici.
România va debuta la Campionatul European U20 duminică, 6 noiembrie. Când va întâlni în sferturile de finală Belgia, de la ora 15.30, ora României. Semifinalele se vor juca în 9 noiembrie. Finalele, în 13 noiembrie. Toate meciurile vor fi transmise în direct pe Rugby Europe TV.
Lotul României, aici.
Sursă informații și foto: Federația Română de Rugby
CITEȘTE ȘI:
Rugby – U20 | Trei jucători de la cluburi din Baia Mare, în lotul extins pentru Campionatul European